Sfântul Eftimie cel Mare a trăit în secolul al IV-lea, pe vremea împăratului Graţian. S-a născut în Melitina (Armenia), din pântece sterp şi neroditor. Numele său înseamnă în limba greacă „voie bună”. La vârsta de 29 de ani ajunge la Ierusalim şi se nevoieşte într-o peşteră. Aici a săvârşit nenumărate minuni: a hrănit 400 de călători, în timp ce nu avea pâine nici pentru zece persoane; a deschis porţile cerului, tămăduind pământul de nerodire şi a făcut posibil, cu rugăciunea lui, ca multe femei sterpe să aibă copii. Sfântul Eftimie a fost şi un mare apărător al dogmelor bisericeşti.
A trecut la cele veşnice la vârsta de 97 de ani.
