După Bucureşti, Casa Judeţeană de Pensii Prahova este cea mai mare din ţară în ceea ce priveşte numărul de beneficiari
N. Dumitrescu
Începând cu această primă lună a anului 2022, veniturile acelora care nu mai sunt în activitate vor fi ceva mai mari, majorarea punctului de pensie regăsindu-se în ”pachetul social” promis și adoptat de noua coaliție aflată la guvernare. Majorarea punctului de pensie cu 10% și a indemnizației sociale pentru pensionari cu 25% a intrat în vigoare de la 1 ianuarie a.c., ordonanța de urgență ce vizează acest lucru fiind adoptată de Executiv încă de la jumătatea lunii decembrie 2021. Astfel, valoarea punctului de pensie crește de la 1.442 de lei, cât a fost până în prezent, la 1.586 de lei. În ceea ce privește indemnizația socială pentru pensionari, Guvernul a aprobat majorarea de la 800 de lei la 1.000 de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 25%. De altfel, chiar în Ajunul Crăciunului, pe data de 24 decembrie 2021, ministrul Muncii, Marius Constantin Budăi, prin intermediul unui anunț, îi asigura ”pe părinții și bunicii noștri” despre faptul că, în luna ianuarie 2022, pensiile se vor plăti la noile valori majorate. Mai mult, la acea dată, ministrul mai preciza că a început și tipărirea taloanelor de pensie pentru luna ianuarie 2022, documente care conțin mărirea pensiei minime, cu 25%, la 1.000 de lei, mărirea valorii punctului de pensie la 1.586 de lei, dar și acordarea ajutorului financiar pentru cei care au valoarea pensiei mai mică sau egală cu 1.600 de lei, până la concurența sumei de 2.200 de lei. Potrivit unei centralizări de la nivelul Casei Județene de Pensii Prahova, valabilă la sfârșitul lunii noiembrie 2021, peste 235.000 de prahoveni vor primi pensii mai mari începând din luna ianuarie a acestui an. Dintre aceștia, peste 193.000 sunt pensionari de asigurări sociale de stat, iar 4.200 – pensionari din sistemul asigurărilor sociale al agricultorilor. De precizat şi că, la data de 30 noiembrie 2021, la nivelul Casei Județene de Pensii Prahova beneficiau de pensie socială minimă garantată peste 31.000 de persoane. Conform statisticilor oficiale, după municipiul București, Casa Județeană de Pensii Prahova este cea mai mare casă de pensii din țară în ceea ce privește numărul de beneficiari.
Veniturile suplimentare de care vor avea parte, începând cu luna ianuarie 2022, persoanele în vârstă sunt considerate drept ”reparații” în contul anului abia încheiat, în contextul în care promisele majorări ale punctului de pensii, în 2021, nu au mai fost onorate, așa cum se știe, din lipsă de fonduri. De altfel, așa cum se vede și din tabelul alăturat, din care reiese evoluția valorii punctului de pensie, ultima majorare a avut loc în luna septembrie a anului 2020.
Anul luna valoarea punctului de pensie (lei)
2010 Ianuarie 732,8
2011 Ianuarie 732,8
2012 Ianuarie 732,8
2013 Ianuarie 762,1
2014 Ianuarie 790,7
2015 Ianuarie 830,2
2016 Ianuarie 871,7
2017 Ianuarie 917,5
Iulie 1.000
2018 Ianuarie 1.000
Iulie 1.100
2019 Septembrie 1.265
2020 Septembrie 1.442
Potrivit datelor oficiale, la data de 30 noiembrie 2021, în evidența Casei Județene de Pensii Prahova se aflau 235.175 de beneficiari, dintre care: 193.731 – pensionari de asigurări sociale de stat; 4.203 – pensionari din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor; 36.981- beneficiari de legi speciale; 260 – persoane pensionate ca urmare a înregistrării unor accidente de muncă și boli profesionale. În ceea ce privește persoanele beneficiare de asigurări sociale de stat, din numărul total menționat, 150.718 de prahoveni erau, la sfârșitul lunii noiembrie 2021, beneficiari de pensie pentru limita de vârstă, de pensie anticipată – 289; de pensie anticipată parțială – 2.691; de pensie de invaliditate – 17.748; de pensie de urmaș – 22.278. În cazul pensionarilor din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor, din numărul total, 4.073 de persoane erau beneficiare de pensie de limită de vârstă, de pensie de invaliditate- 9; de pensie de urmaș – 121. La nivelul județului Prahova, la data de 30 noiembrie 2021, pensia medie aferentă numărului total de pensionari de asigurări sociale de stat era de 1.703 de lei, cu 0,88 % mai mare decât pensia medie din aceeași perioadă a anului 2020 (când a fost de 1.688 de lei). Raportat la pensia medie de asigurări sociale de la nivel național, în județul Prahova pensia medie a fost cu aproximativ 6 % mai mare, în condițiile în care, la nivel național, pensia medie aferentă numărului total de pensionari – în număr de 4.860.900 – a fost de 1.608 de lei, așa cum reiese din statistici. În funcție de categoria de pensie, pensia medie de asigurări sociale de stat este structurată astfel: pensia pentru limita de vârstă – 1.933 lei; pensia anticipată – 2.294 lei; pensia anticipată parțială – 1.657 lei; de invaliditate – 733 lei; de urmaș – 918 lei.
De adăugat faptul că, la data de 30 noiembrie 2021, la nivelul județului Prahova beneficiau de pensie socială minimă garantată un număr total de 31.146 de pensionari. Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile OUG nr.6 din 18.02.2009, s-a instituit pensia socială minimă garantată, care a fost în valoare de 300 de lei, începând cu data de 01.04.2009, care a crescut apoi cu 50 de lei, din data de 1 octombrie 2009. Începând cu data de 01.01.2015, cuantumul acesteia a crescut la 400 de lei, iar din data de 1.03. 2017- la 520 de lei. Începând cu luna iulie 2018, pensia socială minimă a crescut la 640 lei, din 1 septembrie 2019 a crescut la 704 lei, ultima majorare fiind consemnată pe data de 1 septembrie 2020, când a ajuns la valoarea de 800 de lei.