V. Stoica

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, se vor afla astăzi în județul Prahova, unde vor vizita Centrul de Evaluare COVID-19, organizat în cadrul Spitalului Orăşenesc Vălenii de Munte.
Unitatea medicală din Vălenii de Munte face parte din reţeaua naţională a celor peste 230 de Centre de Evaluare şi Tratament în care vor fi trataţi pacienţii COVID-19 care manifestă simptome uşoare sau medii şi care sunt expuşi riscului de a dezvolta forme severe ale bolii.
Orice persoană aflată în această situaţie se poate adresa, fără trimitere din partea medicului de familie, la cel mai apropiat Centru de Evaluare şi Tratament din judeţul său, unde va beneficia de consultaţii şi tratament ambulatoriu, indiferent dacă dispune sau nu de asigurare medicală. Scopul organizării celor peste 230 de centre de evaluare este de a preveni spitalizările şi decesele COVID-19, prin tratarea pacienţilor în fazele incipiente ale infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.
În cadrul unei conferinţe de presă ce va fi susținută la Vălenii de Munte, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, va prezenta şi raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică privind „Evoluţia pandemiei. Impactul răspândirii variantei Omicron”, au transmis reprezentanții Partidului Social Democrat.