În paralel cu cursurile organizate de către Asociația Județeană de Fotbal Prahova, pentru obținerea Licenței C UEFA, forul de pe strada ”Pielari” organizează și un prim curs în vederea reînnoirii acestei licențe. Astfel, cei care au déjà această calificare ”suficientă” pe plan județean și care doresc să prelungească licențele sunt așteptați astăzi, la orele 18:30, pentru primul curs de perfecționare, care se va desfășura la Parc Municipal Vest, sub coordonarea membrilor Comisiei Tehnice a AJF Prahova, Ionuț Neagu și Marius Vișan.
Dosarul va conține:
-cerere de reînnoire
-copie card vechi Licența C UEFA
-fotografie tip buletin 3 buc.
-taxa 200 lei
De amintit că aceia care au fost înscriși pentru obținerea Licenţei C UEFA în această promoție vor susține examenul în data de 23 februarie.