Averea celor mai bogaţi zece oameni din lume s-a dublat de la începutul pandemiei de coronavirus, arată organizaţia de caritate Oxfam, într-un document publicat ieri sub titlul „Inegalitatea ucide”. Conform datelor preluate de dpa şi citate de Agerpres, în acelaşi timp peste 160 de milioane de oameni au fost împinşi sub nivelul sărăciei. Studiul publicat înaintea agendei Forumului Economic Mondial de la Davos susţine că inegalităţile economice, de gen şi rasiale, precum şi cele între ţări „fac bucăţi lumea în care trăim”.
„Nu este din întâmplare, ci este o alegere: „violenţa economică” este comisă când opţiunile politice structurale sunt luate pentru cei mai bogaţi şi mai puternici oameni. Asta ne afectează direct pe toţi, iar cel mai mult pe cei mai săraci, pe femei şi fete şi pe cei din grupurile categorisite în funcţie de rasă”, susţin autorii.
Autorii studiului cer reducerea averilor extreme prin taxare progresivă, prin măsuri publice cu eficienţă dovedită în reducerea inegalităţii, precum şi reorientarea cu curaj a puterii în economie şi societate.