Fostul jucător al Petrolului, ploieşteanul Adrian Ursea, tehnician stabilit de o bună perioadă de timp peste hotare, a devenit «interesant» pentru Federaţia Română de Fotbal, site-ul Prosport anunţând că preşedintele FRF – Răzvan Burleanu a plecat la Nisa pentru a discuta cu acesta posibilitatea de a deveni selecţionerul primei reprezentative!
Interesant este că mare parte dintre cei nominalizaţi ca să preia prima reprezentativă au «trecut petrolist», Ursea fiind – aşa cum spuneam, jucător emblematic în perioada anilor ’90, apoi Edward Iordănescu a evoluat pentru Petrolul în anul 2003, ca jucător, dar a şi antrenat la noi în judeţ Fortuna Brazi / Poiana Câmpina, în timp ce Adrian Mutu, un alt nume trecut drept « favorit » pentru a prelua Naţionala, a jucat la Petrolul în «perioada Capră-Walter»! Culmea, şi cel care va avea un cuvânt decisiv în numire, şeful Comisiei Tehnice a FRF – Mihai Stoichiţă – a antrenat atât Astra Ploieşti, cât şi Petrolul, unde a avut rezultate modeste, în anul falimentului fostului club, SC FC Petrolul SA, 2015, aceasta fiind chiar ultima experienţă, ca tehnician, a lui Stoichiţă, ajuns între timp şef peste antrenorii de la noi…
Oricum, telenovela numirii noului selecționer al naționalei României se apropie de final, iar Adrian Ursea, fostul antrenor al celor de la OGC Nice – tehnician în vârstă de 54 de ani, are o şansă să revină în fotbalul românesc după ce a antrenat formația de pe Coasta de Azur tot returul sezonului trecut din Ligue 1, iar anterior a ocupat poziția de asistent manager la clubul care a cucerit patru titluri în Franța.
Dacă Ursea (născut în Slobozia, dar stabilit apoi în Ploieşti) va deveni antrenorul Naţionalei, el îi va “urma”, într-un fel, lui Ilie Oană, care în perioada 1965-1967 a antrenat Naţionala, acesta fiind de asemenea asimilat ca ploieştean, dar fără a fi născut aici, ci doar stabilit la noi, odată cu venirea la Petrolul, acesta trăind peste 3 decenii în oraşul reşedintă a judeţului Prahova.
„Fără îndoială, sunt onorat că numele meu este nominalizat pentru postul de selecționer. În primul rând, sunt surprins, iar în al doilea, mândru. A fi selecționerul unei echipe naționale și, mai ales, a țării de origine, reprezintă foarte mult. În schimb, nu mă pot pronunța despre orice altceva datorită faptului că nu am avut niciun contact personal”, declara Adrian Ursea la sfârșitul lunii noiembrie despre posibilitatea de a deveni selecționer al României.
Adrian Ursea a fost lansat în fotbal ca jucător de către Petrolul Ploiești, iar ulterior a activat la Victoria București. În 1991, a făcut pasul în străinătate, la FC Locarno și CS Chenois din Elveția. Trei ani mai târziu s-a întors în țară pentru un sezon la Rapid București, după care a revenit în „Țara Cantoanelor”.
După ce a agățat ghetele în cui, Ursea a fost asistent manager, manager interimar, director tehnic și manager de academie în cadrul mai multor cluburi, printre care Servette Geneva, Meyrin FC, Xamax și Neuchatel Xamax, în Elveţia, ultima dată antrenând pe Nice, din prima ligă franceză!