Lefurile din ramura servicii le-au depăşit pe cele din industrie şi construcţii

 

N. Dumitrescu

În luna septembrie a acestui an, câştigul salarial mediu net din județul Prahova a fost de 3.337 de lei/salariat, mai mare cu 233 lei față de aceeași lună a anului trecut. Datele sunt oficiale și au fost transmise de către Direcția Județeană de Statistică Prahova, potrivit căreia, la nivel național, județul Prahova ocupă locul 8 după câştigul salarial mediu net, primele locuri fiind ocupate de Bucureşti (4.554 lei), Cluj (4.232 lei), Timiş (3.830 lei), Ilfov (3.560 lei), Sibiu (3.502 lei), Iaşi (3.467 lei) și Bacău (3.350 lei). Statisticile mai arată că, în ceea ce privește câştigurile salariale din Prahova, peste media județului s‐au înregistrat cele din ramura servicii – 3.498 lei/salariat, iar sub medie în ramurile industrie şi construcții (3.162 lei/salariat), respectiv în agricultură, silvicultură şi piscicultură (2.690 lei/salariat). La sfârșitul lunii analizate- septembrie a.c.- efectivul salariaților din județ a fost de 184.360 de persoane, în creștere cu 3.530 de persoane față de luna septembrie 2020. Așa cum reiese din informațiile primite de la Direcția Județeană de Statistică Prahova, efectivul salariaților a fost estimat pe baza datelor obținute din cercetarea statistică lunară asupra câştigurilor salariale, care au fost completate cu informațiile existente în Registrul Statistic al Întreprinderilor şi au fost repartizate pe județe, respectiv pe sectoare de activitate, conform distribuției obținute din cercetarea statistică anuală asupra costului forței de muncă. În ceea ce privește prahovenii aflați în căutarea unui loc de muncă, informațiile arată că, la sfârșitul lunii septembrie a.c., rata șomajului a fost de 2,2%, în scădere cu 0,9 puncte procentuale față de aceeași lună a anului trecut. De precizat, însă, că rata şomajului din județul Prahova în luna septembrie 2021 a fost mai mică decât cea înregistrată la nivel național (2,9%). La sfârșitul lunii menționate, numărul şomerilor înregistrați la Agenția Județeană de Ocuparea Forței de Muncă Prahova a fost de 6.384 de persoane, dintre care 3.316 erau femei. Pe sexe, rata şomajului înregistrată pentru bărbați a fost de 1,8% – mai redusă cu 0,7% față de luna septembrie 2020 – şi pentru femei a fost de 2,7%, mai redusă cu 1,2 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut.