Împăratul Maximian, pe când se afla în cetatea Nicomidiei, aflând de numărul mare de creștini din ea, a pus la cale exterminarea lor în apropierea Praznicului Nașterii Domnului. Împăratul, știind că toți creștinii se vor strânge în marea biserică din Nicomidia, a poruncit ca biserica să fie înconjurată de lemne uscate, cărora soldații să le dea foc.
Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, a adunat în biserică tot poporul lui Hristos, a prăznuit împreună cu ei și i-a învățat adevărata credință. Soldații au înconjurat biserica și nu au mai permis nimănui să iasă din ea. Înăuntru a intrat trimisul împăratului, care le-a vestit creștinilor că împăratul îi somează să jertfească idolilor, altfel vor fi arți de vii. Atunci, arhidiaconul bisericii, aprins de focul râvnei dumnezeiești, a întărit mulțimea și i-a pus înainte slava muceniciei la care îi cheama Dumnezeu. El le-a amintit de pildă celor trei tineri din cuptorul de foc. Creștinii s-au umplut de Duhul Sfânt și au voit cu râvnă să răspundă dumnezeieștii chemări. Când episcopul a aflat aceasta, s-a grăbit de a botezat pe catehumeni și a împărtășit pe toti creștinii cu dumnezeieștile și preacuratele Taine.
Soldații însă au aprins lemnele așezate din timp. Potrivit tradiției, douăzeci de mii de oameni au dobândit cununa mucenicească, înălțând cântări de laudă lui Dumnezeu. Toți aceștia au luat mucenicia la anul 302. Prin mila lui Dumnezeu, Sfântul Antim a scăpat nevătămat, ca să fie de folos și altora. A adus prin Botez pe mulți la Hristos și, după ce a fost mult chinuit, s-a mutat la Hristos.
