F.T.

Ieri dimineaţă, specialişti ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Prahova, împreună cu poliţiştii din Mizil, au efectuat două percheziții domiciliare în județ, în două cauze penale diferite, la persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, precum şi de efectuarea de operaţiuni pirotehnice fără drept. În primul dosar penal, cercetările sunt efectuate în contextul în care, potrivit poliţiei prahovene, ” la începutul lunii decembrie a.c., o persoană, din orașul Mizil, a sesizat faptul că ar fi fost amenințată, cu acte de violență, de un bărbat. În urma descinderilor efectuate la domiciliul acestuia din urmă, a fost găsit un pistol supus autorizării și 21 de cartușe aferente, precum și un pistol tip airsoft, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor”.
A doua percheziţie a fost efectuată în comuna Ariceştii Rahtivani, acolo unde, tot potrivit reprezentanţilor IPJ Prahova, „au fost descoperite aproximativ 550 de kilograme de articole pirotehnice, care ar fi fost supuse comercializării, fără autorizaţie, de către un bărbat de 39 de ani. Întreaga cantitaea a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor”.