Prahova se regăseşte în topul naţional
Peste 75.800 de copii au cel puţin un părinte la muncă în afara ţării, potrivit unui comunicat al Salvaţi Copiii România transmis, ieri, AGERPRES. Cei mai mulţi copii rămaşi singuri acasă sunt în judeţele: Suceava – 7.216, Botoşani – 5.421, Iaşi – 4.448, Bacău – 3.569, Neamţ – 3.527, Prahova – 3.515, Vaslui – 3.220, Galaţi – 2.879, Maramureş – 2.836, Constanţa – 2.833.
Din mai 2019 Salvaţi Copiii a intervenit pentru ca 1.600 de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate sau care provin din familii vulnerabile socio-economic să facă faţă dificultăţilor educaţionale, psihologice şi sociale şi vulnerabilizărilor suplimentare generate de perioada pandemică. Astfel, aceştia au fost incluşi în clase de educaţie remedială, pentru a putea recupera decalajele în învăţare, au participat la activităţi de socializare, au fost consiliaţi psihologic, atât ei, cât şi familiile lor şi au beneficiat de suport material de urgenţă.
Amploarea fenomenului copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate face necesară dezvoltarea unei reţele de servicii specializate destinate acestor copii. Salvaţi Copiii a creat astfel de servicii, prin intermediul a 17 programe locale. Peste 9.800 de copii şi 6.850 de adulţi, persoane în grija cărora au rămas sau părinţi, au beneficiat până în prezent de servicii de intervenţie directă.
Peste 124.000 de persoane, părinţi, copii şi specialişti au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinţilor îl are asupra copiilor rămaşi acasă, precum şi cu privire la obligaţiile ce le revin părinţilor la părăsirea ţării.