Constantin Dumitru – Plopeni

Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia să citească materiale „cu parfum de epocă” despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru. Astăzi, un nou episod despre „mişcarea sportivă” din Câmpina.

Cum este încurajată mişcarea sportivă în rândurile funcţionarilor soc. „Astra Română”

Una din marile întreprinderi ale ţării, una din instituţile comerciale şi industriale de primul ordin, societatea Astra Română de petrol, sprijină în cel mai înalt grad una din cele mai rodnice şi însemnate activităţi sportive în rândul funcţionarilor. Încurajarea aceasta prezintă o mare însemnătatea pentru mişcarea sportivă românească şi dacă acest spirit ar domni în toate marile întreprinderi, pe lângă foloasele sociale cari le trage societatea, sportul românesc s’ar bucura de un sprijin de cel mai mare folos pentru menţinerea lui pe calea progresului. În această privinţă Astra Română merită elogii unanime şi sublinierea eforturilor cari le încurajează, ca un exemplu pentru toate instituţiile similare. Animaţia sportivă care domneşte în rândurile funcţionarilor societăţii petrolifere Astra Română, se datoreşte în primul rând d-lui director general Otto Stern care prin Înaltul Patronaj ce-l asigură activităţii sportive face un act de frumoasă încurajare. Cum este organizată acțiunea sportivă a funcționarilor societății „Astra Română”. Mişcarea sportivă este răspândită în masele funcţionarilor societăţii Astra Română prin cercurile sportive cari funcţionează pe lângă toate secţiunile din provincie şi prin polisportivul cerc bucureştean. Acţiunea acestor cercuri se desfăşoară în tot cursul anului şi în toate domeniile sportive, iar la sfârşitul fiecărui an o serie de concursuri dotate cu trofee şi cupe dau prilej de emulaţie pentru clasificarea celor mai valoroşi atleţi ai societăţii Astra Română. Cel mai însemnat trofeu este acel donat de domnul director general Otto Stern. Cercul Sportiv „Astra Română” București. Cercul sportiv bucureştean numără acum 350 de membrii şi s’a desvoltat în mod deosebit, dacă ţinem seamă că la începutul acestui an n’a avut decât 251 de membri. Sportivi şi sportive recrutaţi din rândurile personalului societăţii petrolifere Astra Română practică următoarele sporturi. Atletism, gimnastică, box, football, tennis, popice, nataţie. Sporturile acestea practicate în cadrul unor secţiuni sunt dirijate de comitete compuse dintr’un preşedinte şi doi membrii. Preşedinte de onoare şi înaltul sprijinitor al acţiunii sportive de ansamblu este domnul Otto Stern directorul general al societăţii Astra Română. Un sprijin de mare folos primeşte activitatea sportivă din partea d-lui director Fr. Gartner şi a domnului preşedinte Miller. Cercul bucureştean este condus de un comitet cu următoarea alcătuire: Domnul Alexandru Miller preşedinte, domnul Trajan Rădulescu, vice-preşedinte, d-nii William Bolton, Constantin N. Capşa, d-ra Valentina Mayer, membrii şi domnul Maximilian Glasberg secretar general. Pentru moment activitatea cercului bucureştean se desfăşoară pe terenuri, în săli şi cu instalaţii închiriate, această situaţie va fi remediată într’un viitor apropiat datorită instalaţiilor şi amenajărilor cari se vor face pe cele 10 hectare de teren pe cari le avem acolo. „Vom amenaja piste de atletism, teren de football, courts-uri de tennis, un bazin de antrenament şi instalaţiile necesare pentru canotaj. Construcţia unei case de recreaţii pe terenul dela Snagov a început încă în sezonul trecut şi va fi terminată la primăvară”. Competiții, Cupe, Medalii: Activitatea societăţii noastre este stimulată graţie numeroaselor concursuri deschise pentru funcţionarii noştri, concursuri în cadrul cărora se dispută cinci cupe. Cupa Otto Stern donată de domnul director general Otto Stern este deschisă tuturor cercurilor sportive Astra Română şi va reveni definitiv cercului care va câştiga de trei ori consecutiv acest concurs. Iată palmaresul de până acum al Cupei Otto Stern:
1932: – Cercul Sportiv Bucureşti. 1933: – Cercul Sportiv Bucureşti. 1934: – Cercul Sportiv Ploeşti. 1935: – Cercul Sportiv Ploeşti. 1936: – Cercul Sportiv Bucureşti. Recentul concurs pentru Cupa Otto Stern s’a bucurat de un succes deosebit şi s’a desfăşurat în cadrul magnific al stadionului O.N.E.F., succesul fiind subliniat de întreaga presă bucureşteană. Cupa E. Page a fost donată de unul din animatorii societăţii şi este destinată atletului bucureştean care obţine cel mai bun clasament în Cupa Otto Stern. Atletul Emerich Vogl, care a reuşit această ispravă, a câştigat definitiv trofeul. Cercul Astra Română Bucureşti, dorind să sublinieze frumoasa contribuţie a d-lui Page, a hotărât să reînfiinţeze Cupa E. Page şi s’o pună în luptă începând de anul viitor. Cupa Fr. Gartner, donată de unul din marii sprijinitori ai sportului, este destinată unui concurs de box. Acest concurs va începe în anul viitor, când activitatea secţiunei de box va fi mai conturată. Cupa H.L. Van der Meer este destinată unei competiţii de football deschisă tuturor cercurilor Astra Română cari au secţiune de football. Cupa Astra Română, destinată unui sport distractiv, anume popicelor, a fost câştigată pe 1936 de jucătorul E. Hantelmann. Activitatea secţiunilor stimulată de trofee şi de sprijinul conducerei superioare dă loc la mari speranţe şi la convingerea că societatea Astra Română are un rol de seamă în mişcarea sportivă corporativă a României.
Cercurile provinciale sportive ale soc. „Astra Română”: Activitatea sportivă în cadrul societăţii Astra Română nu este concentrată numai la Bucureşti. Peste tot unde are exploatări marea societate petroliferă, unde are uzine sau există un grup cât de mic de funcţionari există un cerc sportiv şi o activitate intensă. Poiana Câmpina: Cercul sportiv „Astra Română” Poiana Câmpina a fost înfiinţat în 1935 în luna Octombrie şi în acest interval a putut desvolta în mod armonios toate sporturile. Constanța: Cercul sportiv a fost înfiinţat în 1932 şi dela început a avut o activitate din cele mai intense în domeniul football-ului, gimnasticei, nataţiei şi tennisului. Moreni: Cercul sportiv de acolo figurează în fruntea cercurilor sportive Astra Română pentru frumuseţea instalaţiilor şi concepţia desvoltată de realizări efective care au conducătorii de acolo. În marginea unui cazinou de toată frumuseţea există un bazin de înnot admirabil amenajat şi piste de atletism. La Moreni se practică numeroase sporturi: football, tennis, nataţie şi atletism. Ochiuri: Se practică acolo toate sporturile în cadrul Cercului sportiv Astra Română, football, ping-pong, tennis, nataţie şi atletism sunt secţiunile cercului dela Ochiuri. În football s’au înregistrat câteva rezultate cari au făcut să se vorbească foarte des despre echipa Astra Română Ochiuri. Boldești: Cercul sportiv de acolo a fost înfiinţat în 1936 şi are mai multe secţiuni între cari cele de football, tennis şi nataţie sunt cele mai desvoltate. Ceptura: Cercul sportiv de acolo are o secţie de nataţie unde se desfăşoară o activitate din cele mai notorii. Câmpina: Cercul sportiv Astra Română din Câmpina are secţiuni de tennis şi nataţie. Ploești: Cercul sportiv Astra Română din Ploeşti are secţiuni de football, tennis, nataţie. În special în domeniul nataţiei a desfăşurat o activitate notorie având unul din cele mai frumoase bazinuri ale cercurilor Astra Română. Dealtfel datorită acestui fapt la Ploeşti au avut loc finalele concursurilor de nataţie pentru Cupa Otto Stern.
După cum se vede, în capitală şi în provincie se desfăşoară sub egida societăţii Astra Română una din cele mai rodnice activităţii sportive, care merită o subliniere elogioasă atunci când se reamintesc frumoasele realizări din cursul unui an. (Gazeta Sporturilor, 2 ianuarie 1937).