N.D.

Sălile de spectacole ale principalelor instituții de cultură din Ploiești vor putea primi mai mulți spectatori. Confirmarea a venit atât de la conducerea Filarmonicii ”Paul Constantinescu”, cât și a Teatrului ”Toma Caragiu”, fiecare instituție în parte oferind detalii și în legătură cu modalitatea de acces în sală. ”Incidența cazurilor de SARS-CoV-2 este în scădere la Ploiești, astfel că, începând din aceste zile, capacitatea de funcționare a sălii ”Ion Baciu” a Filarmonicii ”Paul Constantinescu” crește la 50%. Participarea la evenimente va fi permisă tuturor persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv a persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, precum și în baza dovezii rezultatului negativ valabil al unui test RT-PCR sau al unui test antigen”, se arată într-un anunț al filarmonicii, în timp ce reprezentanții teatrului au precizat:”Dragi spectatori, vă informăm că, începând din data de 9 decembrie, în conformitate cu Hotărârea nr. 1243/8.12.212, condițiile de acces la spectacolele Teatrului „Toma Caragiu” se modifică. Astfel, este permisă participarea publicului până la 50% din capacitatea sălii de spectacole, pe baza prezentării certificatului verde, precum și a rezultatului negativ valabil al unui test RT-PCR sau al unui test antigen. Aceste măsuri nu se aplică în cazul minorilor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani şi sunt însoţiți de o persoană cu vârsta mai mare de 18 ani, care va prezenta certificatul verde sau rezultatul negativ valabil al unui test RT-PCR/test antigen”.