Florin Tănăsescu
Stăm umăr lângă umăr. Am fost camarazi. A fost la mine când mi-am sărbătorit onomastica. Am luat, unul de la altul, Lumină. De Paşte. Îl cheamă două mii douăşunu’.
Mi-a fost ca un frate. Acum, îl petrec…
După ce pleacă, petrec şi eu: sarmale, băutură, muzică, artificii! Balamuc!
„Ştiu, îmi ghiceşte gândul. Nimeni nu este de neînlocuit. Nu-s oamenii, darămite anii!”.
Mă prefac că n-aud.
Nu, fiindcă am avut amândoi şi zile mai bune şi mai rele. Pe ultimele le-am trecut cu bine. Fiindcă am fost împreună.
Scriu în paranteză, poate nu citeşte nimeni: (Aşteptam cu nerăbdare să fie împuşcat. Aşteptam punerea în executare a sentinţei de condamnare la neant a lui două mii douăşunu’.).
Scriu şi ce vrea lumea să audă: „Să fii mai bun cu noi, două mii douăjdoi! Că şi noi suntem!”
Gâfâie. Îmbătrânise şi el, două mii douăşunu’.
Întreabă: „E totul pregătit?”.
Să-i spun că da? Să-i zic că nimeni nu este de neînlocuit? Nici oamenii, darămite anii? Ştie!
Tac. Doar scriu între paranteze, să nu stric sărbătorile cuiva: („Anii care trec ne răpesc mereu câte ceva”).
I-arăt nişte poze. I-am explicat: „Sunt artificiile din noaptea în care te-ai născut. Ne-am bucurat”.
Noaptea de 31 spre-ntâi. Eu, la un zid. El, rezemat de altul. Cred că nu-s în toate minţile. Asist la execuţia publică a lui 2021. Se schimbă anul. 2021 devine 2022. Nimic nou. Eu, un pic mai palid.
„Şi mai îmbătrânit!”, îmi spune plin de viaţă două mii douăjdoi.
N-am fost camarazi, dar vom deveni. N-a venit la onomastica mea, dar va veni. Nu mi-a dat încă Lumină de Înviere, dar îmi va da.
Execuţia cu sarmale şi muzică este a mea. Oamenii petrec, oamenii se trec. Anii, nu!
Scriu ce vrem să auzim toţi, în astfel de momente: „An Nou cu sănătate!”.
Celelalte sunt doar amănunte…
