CSM Petrolul Ploieşti a trebuit să se recunoască învinsă de echipa din „Ştefan cel Mare” după un meci pentru care o descriere precum „nerecomandat cardiacilor”, „thriller” sau „meci nebun” pare prea puţin. Ploieștenii au pierdut după trei reprize de prelungiri (situație foarte rar întâlnită la baschet!!!), scor 111-109 (28-15, 12-20, 26-25, 20-26; 9-9, 9-9, 7-5), la capătul unei confruntări în care fiecare echipă a avut în mai multe rânduri şansa ei de a da lovitura decisivă, dar a ratat de puţin. A fost un meci de aproape două ore şi jumătate greu de povestit în cuvinte, pentru că s-au întâmplat atât de multe lucruri în cele 55 de minute de joc efectiv încât e greu să cuprinzi într-o cronică toate momentele importante ale confruntării.
Ploieștenii au început extrem de slab, dar și-au revenit până la pauză graţie unui incredibil „parțial” de 17-0, pentru ca, apoi, să se meargă „cap la cap” cu un adversar care a prins, probabil, cea mai bună zi a sa după o lungă perioadă de timp. Chiar şi în aceste condiţii, oaspeții au avut câteva şanse de a decide meciul în favoarea lor, dar au ratat ultimul atac atât în finalul primelor 40 de minute, la 86-86, cât şi, mai ales, în a doua repriză de prelungiri, atunci când, la 104-104, Hammond a recuperat ofensiv pe aruncarea lui Negoiţescu, dar mingea retrimisă de el spre coş s-a plimbat pe inel şi a căzut alături!
Una peste alta, a fost un joc ceva mai consistent faţă de ultimele partide, marcat – e drept – şi de destule erori neforţate şi nepermise la acest nivel, în care s-a simţit revenirea lui Magdevski, l-am regăsit pe Octavian Popa Calotă, care a avut 10 puncte şi 4 pase decisive în nici 20 de minute de joc, ieşind pe finalul timpului regulamentar cu 5 greşeli personale, am văzut un Johnathan Jordan care îşi asumă aruncările şi a fost ”ceva mai bine” sub panouri, cu Watson în „double-double” (18 puncte, 10 recuperări), Sekulovic aflat şi el aproape de o performanţă similară (13 puncte, 9 recuperări) şi Milin adăugând, şi el, 6 puncte şi 9 recuperări.
Antrenorul Mihai Popa i-a folosit în meciul din această seară pe: Jordan (24 puncte, 3×3), Magdevski (20, 2×3), Watson (18), Sekulovic (13, 2×3), Chiţu (11, 1×3), Popa Calotă (10, 2×3), Hammond (7, 1×3), Milin (6), Negoiţescu.
Pentru CSM Petrolul Ploieşti, care se află într-o ”pasă proastă” a rezultatelor, următorul meci este programat marţi, 4 ianuarie, începând cu ora 18.45, în Sala Sporturilor Olimpia, în compania celor de la CS Municipal TârguJiu.
Sursa foto: facebook.com/csdinamo