N. D.

În ședințe consecutive, aleșii locali ploieșteni și cei județeni au aprobat, ieri, un proiect de hotărâre foarte important ce îi vizează pe ploieșteni, fiind vorba despre un serviciu public, respectiv cel de termoficare. Este vorba despre avizarea documentaţiei de atribuire a contractului de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciului public de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat în sistem producție transport- distribuție la nivelul Județului Prahova pentru municipiul Ploiești. În fapt, a fost vorba despre documentația necesară organizării licitației pentru desemnarea unui nou operator, demers considerat mai mult decât urgent, în contextul în care, pe 27 octombrie a.c., actualul operator Veolia Energie Prahova a anunțat, în mod oficial, rezilierea contractului de delegare prin concesiune , în baza căruia asigură serviciul de alimentare cu energie termică în Ploiești, pe data 31 martie 2022, ceva mai devreme față de data când expira de drept, respectiv pe 15 mai 2022. Sistemul centralizat de termoficare al orașului este gestionat în comun de Consiliul Județean Prahova și Primăria Ploiești, prima instituție deținând rețeaua de transport primară de transport și centrala termică de la Brazi, iar municipalitatea ploieșteană – rețeaua de distribuție a căldurii, de aici și asocierea, în urmă cu ceva vreme, între cele două, care au format Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Termo Prahova care, în ultima perioadă, a întocmit documentația necesară în vederea organizării licitației pentru desemnarea unui nou operator. Acesta a fost și motivul pentru care, ieri, documentația respectivă a fost suspusă discuției și votului aleșilor, în aceeași sală – Sala Europa a Consiliului Județean Prahova- mai întâi având loc întrunirea aleșilor ploieșteni, apoi cea Consiliului Județean Prahova, cu câteva abțineri, în ambele legislative, proiectul hotărârii fiind aprobat. Trebuie menționat însă faptul că adoptarea nu a trecut fără să existe discuții ori comentarii, cu câteva ore înainte de începerea ședinței consilierii de la Pro România, atât cei ploieșteni, cât și cei județeni, anunțând public că nu vor participa la întrunire, motivând că, având în vedere că subiectul este unul atât de important pentru ploieșteni, era nevoie inclusiv de o dezbatere publică pe această temă. De altfel, în timpul ședinței, și consilierii PSD au ținut să spună că documentația le-a fost transmisă, spre analiză, foarte târziu, luni seară, în jurul orei 20.00, drept pentru care nu a fost timp suficient pentru aprofundarea unei documentații tehnice de aproape 500 de pagini, drept pentru care ar fi fost necesară prorogarea ședinței, propunere care, însă, nu a fost acceptată. Pe de altă parte, dacă alesul local ploieștean PSD George Botez a ținut să spună că ”acordă un CEC în alb” în ceea ce privește necesitatea adoptării acestei documentații, dar nu ar dori ca să mai fie martorul unui alt eșec, așa cum s-a întâmplat cu operatorul de salubritate Rosal, desemnat câștigător în urma licitației organizate de ADI Prahova, operator atât de contestat în momentul de față mai ales de către ploieșteni, din cauza neridicării la timp a gunoaielor, în schimb, consilierul județean ALDE Emil Calotă a ținut să declare că această documentație este mai mult decât necesară, importantă fiind și respectarea graficului de timp pentru desemnarea noului operator, având în vedere că este cel mai important serviciu public din Ploiești, care poate afecta viața a 120.000 de ploieșteni din cele 50.000 de apartamente pentru care este asigurată încălzirea în sistem centralizat. Conform documentaţiei, procedura de atribuire se iniţiază prin transmiterea spre publicare a unui anunţ de concesionare prin intermediul SEAP/SICAP, durata concesiunii urmând să fie de 15 ani.