Secția de badminton a Clubului Sportiv Comuna Berceni s-a îmbogățit cu noi medalii internaționale, sportivii pregătiți de Adrian Basarabeanu participând cu succes la Turneul internațional Medvode YONEX Cup, din Slovenia. Întrecerea s-a disputat la Medvode, fiind la a XII-a ediție, la categoriile U11, U13, U15 și U17, la cea mai mare categorie de vârstă contând pentru clasamentul Federației Internaționale de Badminton.
Sportivii prahoveni au încheiat cu un total de șapte medalii turneul, astfel:
– Matei Pandele – trei medalii de aur, la simplu băieți U11, la simplu băieți U13 și la dublu băieți U13, alături de slovenul Din Mašić.
– Denisa Muscalu – medalie de aur la dublu fete U17, alături de Andra Stoica (de la CSȘ 6 București).
– Dinu Pandele și Luca Pandele – medalie de argint la dublu băieți U17
– Dinu Pandele – medalie de bronz la simplu băieți U17.
– Luca Pandele – medalie de bronz la simplu băieți U17.