O informație a făcut vâlvă ieri în municipiul Ploiești și în mod special printre părinții ai căror micuți sunt lăsați în grija angajaților din creșele aflate în subordinea Centrului Creșe! Șefa acestei instituții subordonate municipalității ploieștene și alte patru persoane au fost reţinute de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, într-un dosar în care sunt acuzate de delapidare, dare și luare de mită. Mai exact, pentru furt din hrana și obiectele necesare igienei copiilor din creșe! În afara celor cinci persoane reținute, în cercul suspecților se mai află și alți 11 angajați ai celor cinci creșe publice din Ploiești.
De altfel, potrivit unor surse apropiate anchetei, au fost făcute mai multe percheziții domiciliare la persoanele suspectate de săvârșirea infracțiunilor menționate, acasă la acestea fiind găsite cantități mari de produse alimentare și de igienă, posibil provenite din unele creșe din Ploiești.
Primăria Ploiești a transmis un punct de vedere referitor la scandalul de la Centrul Creșe, în care mai mulți angajați sunt cercetați pentru delapidare și luare de mită: “Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, cu privire la perchezițiile derulate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, într-un dosar în care se fac cercetări pentru dare și luare de mită, la creșele din municipiul Ploiești, municipalitatea nu face comentarii asupra acestei spețe. Organele de cercetare acționează conform legii, iar în această situație justiția își va urma cursul, prezumția de nevinovăție fiind valabilă până la o sentință definitivă. Conducerea primăriei își exprimă regretul faţă de această situație și asigură părinții că activitatea din interiorul creșelor nu va fi afectată de aceste evenimente”.
Acasă Administratia locala Angajaţi ai Centrului Creşe Ploieşti, cercetaţi pentru delapidare şi luare de mită!