V. S.
Inspectoratul Școlar Județean Prahova a anunțat, la începutul acestei săptămâni, că a organizat și a coordonat preluarea, de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, depozitarea la Unitatea de Jandarmi Câmpina și distribuirea unui număr de 278.500 de teste rapide pentru determinare antigen SARS Cov-2 din probă de salivă. Reprezentanții ISJ Prahova precizează că o primă tranșă a fost distribuită în teritoriu pe 29 noiembrie 2021, o a doua urmând să fie trimisă astăzi, 2 decembrie, astfel încât cele 278.500 de teste rapide vor ajunge la elevii, la preșcolarii și la toți angajații din unitățile de învățământ. Inspectoratul Școlar a menționat, de asemenea, că modalitatea de administrare se stabilește, pentru fiecare unitate de învățământ, de către Consiliul de Administrație, iar, în funcție de această decizie, testele vor putea fi administrate fie la școală, fie acasă, de către părinți.