Nicoleta Dumitrescu
Ce a fost campania electorală din 2020, când partidele erau la întrecere în ceea ce privește promisiunile pentru popor, dar ce campanie va fi acum, între PSD și PNL, în încercarea de a se împăca astfel încât să se ajungă și să guverneze împreună! Vor fi scoase la înaintare, din nou, majorările, inclusiv de pensii, alocaţii și salarii minime, nefiind exclus ca listele bunăstării pentru români, ţinute sub cheie ori pitite prin vreun sertar, să fie afișate pe la sediile centrale ale ambelor partide, ca să se dea impresia că, dincolo de toate, există nu doar deschidere, ci mai ales transparenţă.
E posibil, în aceste condiţii, să fie aduse în discuţie, din nou, autostrăzile – acum tot pe hârtie – inclusiv spitalele regionale, asta în ideea în care să nu se spună că, în lupta pentru coagularea noii guvernări, partidele care o vor forma nu s-au rupt, chiar de tot, de pandemie și valurile ei.
Negocierile pentru împărţirea puterii și picarea de acord asupra unor promisiuni comune, nu separate, de care să se agaţe fiecare partid în parte, se anunţă mai mult decât dure, iar asta s-a văzut încă de la început, chiar dacă, de principiu, s-a convenit principiul de unu la unu, adică una/unul ţie, una/unul mie, mai ales atunci când vine vorba despre funcţii. Astfel, deși liderul PNL, Florin Cîţu, a dat de înţeles că se va mări inclusiv numărul de ministere, de la 18 la maximum 20 – asta ca să ajungă la toţi și toată lumea să fie mulţumită că poate să-și numere fiecare portofoliile guvernamantale – pare că fiecare partid ar ţine cu dinţii la ideile și propriile propuneri de guvernare, cele mai sensibile capitole fiind Justiţia și Finanţele.
Astfel, când vine vorba despre cifre, PNL ar vrea să susţină cota unică de impozitare, în timp ce social-democraţii ar merge pe introducerea impozitului progresiv. Pe de altă parte, deși este aprobat, cei de la PSD insistă inclusiv pe modificarea PNRR, în timp ce liberalii nici nu vor să audă de așa ceva, iar divergenţele par că nu se vor depăşi prea uşor, urmând alte și alte domenii unde fiecare va dori să-și impună programele și proiectele.
Dincolo de aceste dispute, de așteptat, având în vedere că era firesc ca fiecare partid să defileze cu propriul steag, poporul – pentru care toate partidele muncesc – poate sta liniștit! De ce? Pentru că, printre altele, la noul program de guvernare vor contribui nu una, ci trei persoane al căror nume a fost trecut pe lista premierilor României: Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Florin Cîţu!
De atâta onoare nici că a mai avut parte ţara, ca să fie conceput un program de guvernare la care să contribuie atâţia foști șefi de Guvern, ultimul neplecând chiar de tot de la Palatul Victoria, apelativul lui Florin Cîţu fiind, în momentul de faţă, de premier demis. Rămâne de văzut însă, în final, cum și în ce fel va cere și va ceda, pe principiul unu la unu, fiecare în parte. Cu atât mai mult cu cât primii doi foși premieri, Grindeanu și Tudose, fac parte din tabăra pe care acum liberalii trebuie să o primească mai mult decât cu braţele deschise, spre disperarea lui Ludovic Orban, hotărât mai mult decât oricând- cel puţin declarativ- să salveze liberalismul, dacă mai are ceva de salvat, după ce s-a îmbrăţișat cu social-democraţia. Oricum, pentru negocierea promisiunilor care trebuie cuprinse în noul program de guvernare conceput de PSD și PNL, care vor lua ca aliat pe UDMR, nu prea mai este mult timp la dispoziţie. În concluzie, rezultatele vor arăta cine a cedat cel mai mult ori cel mai puţin, călcând în picioare graniţa ce se credea de netrecut dintre cele două partide, asta în contextul în care unul dintre europarlamentarii PNL a ţinut să spună că, din cauza faptului că va împărţi guvernarea cu PSD, PNL va pierde o întreagă generaţie de votanţi!