V. Stoica
Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești va fi desființat și va deveni secție a Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Hotărârea de guvern privind reorganizarea acestei unități medicale ca structură fără personalitate juridică în cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești a fost publicată vineri, 29 octombrie, în Monitorul Oficial al României.
Conform notei de fundamentare a hotărârii de Guvern, aprobată pe 22 octombrie, principalele motive pentru care s-a luat această decizie sunt de natură financiară și de ocupare a paturilor. Astfel, “având în vedere că Spitalul de Obstetrică-Ginecologie a fost proiectat și a funcționat cu peste 700 de paturi, actuala structură organizatorică cu 300 de paturi nu este rentabilă din punct de vedere funcțional, costurile de întreținere fiind foarte mari. Organizarea și funcționarea acestui spital este una particulară la nivel național, față de restul județelor care nu au spitale clinice de urgență și unde structurile de Obstetrică- Ginecologie sunt organizate ca secții în cadrul spitalelor județene de urgență. În plus, în perioada 2018 – 2019, rata de utilizare a paturilor a fost doar de 57,97% în 2018 sau 53,74% – în 2019. În anul 2020 rata de utilizare a paturilor a fost de 48,41%. Din punct de vedere al veniturilor și cheltuielilor privind Spitalul de Obstetrică- Ginecologie Ploiești situația se prezintă astfel: a) Veniturile obținute din serviciile furnizate reprezintă 38,39% din totalul veniturilor.
b) Cheltuielile de personal sunt acoperite în mare parte din subvențiile din bugetul FNUASS iar în anul 2019 cheltuielile de capital realizate au fost cu 136,82% mai mult decât subvențiile acordate de la bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății c) Spitalul a înregistrat în anul 2019 un deficit financiar de 694.250 lei. Această ineficiență a determinat analizarea tuturor posibilităților de redresare a spitalului, ultima soluție și cea mai radicală, fiind cea a reorganizării Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești ca structură exterioară a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, cu menținerea numărului de paturi la nivelul noii structuri sanitare și a personalului angajat, în limita normativului. Din punctul de vedere al indicatorilor de performanță realizați : nu există utilizarea optimă a paturilor din secțiile spitalului; durata medie de spitalizare peste media specialităților la nivel național determină creșterea cheltuielilor cu pacienții spitalizați; este un spital supradimensionat în raport cu adresabilitatea pacientelor pentru serviciile pe care le oferă unitatea sanitară; în Ploiești funcționează și o maternitate privată (Maternitatea ”Lotus”)”.
Hotărârea publicată vineri, 29 octombrie, în Monitorul Oficial, arată că se aprobă desființarea Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești, unitate sanitară publică cu paturi, cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 116, județul Prahova, al cărui management a fost preluat de către Consiliul Județean Prahova.
Desființarea spitalului se realizează prin reorganizarea acestuia în structură fără personalitate juridică, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, unitate sanitară publică cu paturi, cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Ploiești, str. Găgeni nr. 100, județul Prahova și funcționarea în continuare a structurii preluate în spațiile actuale.
Structura organizatorică a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, rezultată în urma reorganizării, se aprobă prin act administrativ al conducătorului unității administrativ-teritoriale, cu avizul Ministerului Sănătății, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii e guvern.
Trebuie menționat că personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar care își desfășoară activitatea în cadrul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești va fi preluat de către Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
Pe de altă parte, se menționează în același document, personalul tehnic, economic, administrativ și de întreținere care își desfășoară activitatea în cadrul maternității ploieștene va fi preluat de către Spitalul Județean de Urgență Ploiești, cu încadrarea în normativul de personal, sau, după caz, se redistribuie la alte unități sanitare din rețeaua Consiliului Județean Prahova.
În plus, patrimoniul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești, stabilit pe baza bilanțului contabil de închidere la data predării-preluării, însoțit de balanța de verificare sintetică, contul de rezultat patrimonial, situația fluxurilor de trezorerie, conturile de execuție întocmite pe fiecare sursă de finanțare și celelalte anexe, inclusiv cele care se întocmesc la finele anului, va fi preluat de către Spitalul Județean de Urgență Ploiești, prin protocol de predare-preluare încheiat în termen de 30 de zile.