Luiza Rădulescu Pintilie
Printre toate lecţiile pe care le-am învăţat în pandemie- unele dintre ele insinuate brutal şi tragic în gândirea şi în comportamentul nostru- şi-a făcut loc şi aceea că izolarea şi însingurarea pot fi doar un refugiu temporar, din care avem nevoie să … evadăm, totuşi, într-o zi, în aer liber şi între oameni, în realitate şi în spaţiul socializării , privindu-ne (mai)de aproape în ochi, chiar şi purtând mască şi respectând normele de distanţare socială. Retraşi în atelierele lor , comunicând cu publicul cel mult în universul virtual, poate că artiştilor şi scriitorilor le-a fost de folos o perioadă de introspecţie interioară şi de creaţie în ceva mai multă linişte. Aşa cum, posibilitatea de a naviga pe internet, din fotoliul de acasă, prin marile muzee şi galerii de artă ale lumii , de a urmări spectacole şi concerte prezentate pe scene virtuale a fost o alternativă salvatoare pentru cei care au această deprindere şi, mai ales, pentru aceia care ştiu că a trăi nu e legat doar de bucata de pâine, oricât de albă ar fi aceasta! Dar, în mod cert, şi pentru unii şi pentru ceilalţi , au lipsit bucuria şi libertatea întâlnirii, a dialogului faţă în faţă, pe care le mijlocesc vernisajul unei expoziţii sau desfăşurarea unui eveniment muzical într-o sală de spectacol. De aceea, „Salonul de toamnă”, vernisat la sfârşitul săptămânii trecute la Galeria de Artă Ploieşti, are dincolo de valoarea lui artistică şi una socială şi, îndrăznim să adăugăm, chiar terapeutic- vindecătoare. În fapt, prin lucrările lor – pictură, sculptură, ceramică, textile- cei 41 de artişti membri ai Filialei Prahova a Uniunii Artiştilor Plastici din România deschid şi o frumoasă fereastră în culori spre … normalitate. Chiar şi aşa încă subordonată unor limitări şi restricţii ! Dar, totuşi, normalitatea artistului de a-şi putea expune creaţiile şi normalitatea publicului de a le putea privi. Normalitatea artiştilor de a „vorbi „cu publicul şi de a-şi înscrie numele- nu numai ca o semnătură caligrafică, dar mai ales ca o declarată şi asumată legătură afectivă, lângă peisaje şi chipuri- unul respectând, chiar şi între ramele tabloului, obligaţia de a purta mască ! , lângă clădiri şi copaci arămii de octombrie, lângă arlechini şi flori din calendarul de septembrie, lângă case şi serafimi, lângă instalaţii metalice şi îngeri, lângă ruine şi sfinţi, lângă paşii de dans ai cocorului galben, căldura cuibului închipuit din fire vegetale şi pâinea aşezată, aburind, pe ştergar: Tiberius Adet, 
Cristian Anghel, Rita Bădulescu, Ligia Bălaj -Popescu,Carmen Bălan, Ana- Maria Bărbos, Marcel Bejgu, Veniamin Caminschi, Emanuela Ceapă, Emil Craioveanu, Anca -Maria Drăgoi, Loredana Ene, Marilena Ghioghiţă, Mihaela Ilie, Alexandru Ionescu, Florica Ionescu, Mihaela Laslo, Nicolae Lupu, Mihail Manta, Liliana Marin, Lucreţia Milea, Dragoş Minculescu, Tănase Mocănescu, Daniela Moraru, Adrian Nicolae, Lidia Nicolae, Ana Oprişoreanu, Valter Paraschivescu, Sandu Petre, Mirela Petria, Camelia Profirescu, Daniela Rândaşu, Andrei Scărlătescu, Valeriu Scărlătescu, Geanina Sfinteş, Elisabeta Stănciulescu, Speranţa Ştefănescu, Florin Şuţu,Maria Urian, Raluca Vasilescu, Mariana Grumăzescu-Voicu. Normalitatea privitorului de a trece pragul galeriei şi de a trăi „pe viu” emoţia întâlnirii cu tabloul, cu „chipurile” în lemn ori metal ale sculpturii, cu alchimiile pigmenţilor şi oxizilor „arşi” în contururile porţelanurilor, ori cu ţesături în care firele îşi împletesc sevele şi tainele.Şi, poate, măcar într-un viitor ce nu va rămâne mereu amânat, li se va alătura şi normalitatea ca Ploieştiul să aibă o pinacotecă pe măsură , în care să fie expuse şi lucrările achiziţionate , printr-o tradiţie care merită apreciată, de municipalitate. Lucrări cărora li s-a alăturat, din cadrul actualei ediţii a Salonului de toamnă, tabloul „ Ceaţă în parc „ (la Breaza) semnat de pictoriţa Carmen Bălan. Deocamdată, o normalitate care, în aceste zile, pentru cei care trec pragul Galeriei de Artă Ploieşti (expoziţia rămâne deschisă până pe 25 noiembrie a.c.), mai echilibrează puţin din apăsarea unei toamne prea bogate în nelinişti, în temeri şi în incertitudini…
