Premierul Nicolae Ciucă: Suntem un Guvern al României, vom face tot posibilul să depăşim problemele pe care ţara le are
Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, joi, în şedinţă comună pentru votul de învestire a Guvernului propus de premierul desemnat Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.
Plenul Parlamentului a acordat votul de încredere Guvernului PNL-PSD-UDMR propus de premierul desemnat Nicolae Ciucă, înregistrându-se 318 voturi „pentru” (din 444 voturi valabil exprimate) şi 126 voturi „împotrivă”.Pentru ca guvernul propus să fie învestit de Parlament, era nevoie de minimum 234 de voturi „pentru”.
Votul a fost secret, cu bile.
Premierul desemnat Nicolae Ciucă a susținut, în plenul Parlamentului, la votul de învestire a Guvernului că aceia care au criticat noua alianță PNL-PSD au fost mai preocupați să vadă motivele care despart aceste partide, decât cele care le unesc: „Am văzut multe persoane surprinse de această coaliție PNL-PSD. Au fost mai preocupate să vadă motivele care ne despart decât cele care ne apropie. Noi, cei care suntem astăzi (n.n. – joi) în fața dumneavoastră, am trecut peste acele lucruri care ne separă și am găsit acele lucruri care ne unesc. Am înțeles că, mai presus de orice orgoliu și orice adversitate politică, se află interesul românilor.Suntem determinați să punem capăt situației tensionate pe care o parcurgem (…) Pandemia ne-a învățat un lucru: că timpul este prețios. Suntem determinați să punem capăt situației tensionate pe care țara noastră o traversează zi de zi. Am înțeles să venim cu un program de guvernare sustenabil”, a susținut Ciucă. După învestirea Guvernului, premierul Nicolae Ciucă a spus: ”Suntem un Guvern al României şi vom face tot ceea ce este posibil, aşa cum ne-am asumat să avem în centrul atenţiei noastre cetăţeanul român şi să facem tot ceea ce este cu putinţă, astfel încât să depăşim toate aceste probleme pe care le avem şi le întâmpinăm din cauza crizei COVID şi să determinăm liniile de efort pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea României”.
Lista miniștrilor din Cabinetul Ciucă

* Vicepremieri: Sorin Grindeanu (PSD) și Kelemen Hunor (UDMR)
*Miniștrii PSD:
Finanțe -Adrian Câciu
Transporturi – Sorin Grindeanu
Muncă – Marius Budăi
Sănătate – Alexandru Rafila
Agricultură – Adrian Chesnoiu
Economie – Florin Spătaru
Apărare – Vasile Dîncu
Cultură – Lucian Romașcanu
Tineret și Familie – Gabriela Firea
*Miniștrii PNL:
Justiţie – Cătălin Predoiu
Fondurile Europene – Dan Vîlceanu
Digitalizare – Florin Roman
IMM și Turism – Daniel Cadariu
Interne – Lucian Bode
Educație – Sorin Cîmpeanu
Energie – Virgil Popescu
Externe – Bogdan Aurescu
* Miniștrii UDMR:
Dezvoltare, Lucrări Publice și Administrație – Cseke Attila
Mediu – Tanczos Barna
Sport – Eduard Novak