V.S.
Anul trecut, județul Prahova se afla pe locul opt în România la salariul mediu net, deasupra Galațiului și Constanței, potrivit statisticilor. În 2021, prahovenii au început să câștige mai puțin decât angajații din alte județe, astfel că populația activă din Galați, de exemplu, are acum un salariu mediu net mai mare decât cel al salariaților din județul Prahova. De altfel, la finalul lunii august, câştigul salarial mediu net al prahovenilor a fost de 3169 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 20 lei (-0,6%), iar la nivel național, Prahova coborâse pe locul 11, după municipiul Bucureşti (4511 lei), Cluj (4263 lei), Timiş (3818 lei), Sibiu (3588 lei), Ilfov (3560 lei), Iaşi (3408 lei), Bacău (3346 lei), Mureş (3296 lei), Braşov (3260 lei) și Galaţi (3255 lei).
Sursa foto: statisticiromania.ro