Conștienți că orice gest umanitar contează, și polițiștii locali s-au alăturat reprezentanților din alte instituții publice care au dorit să vină în ajutorul semenilor, donând sânge.
Astfel, ieri, peste 20 de polițiști locali s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină din Ploiești pentru a susţine campaniile de donare în beneficiul pacienților din spitale care au nevoie de transfuzie. Polițiștii locali speră ca prin contribuția lor la rezervele de sânge să ajute la salvarea cât mai multor vieți, având în vedere solicitările în creştere din partea spitalelor, mai ales în contextul pandemiei.