V.S.

O nouă apariție a urșilor, care ar fi putut să se sfârșească tragic, a avut loc, săptămâna trecută, în orașul Sinaia. O femeie a avut un noroc extraordinar și a scăpat ca prin minune după ce a fost fugărită de doi urși, chiar în apropierea casei. Imaginile filmate de o cameră de supraveghere arată trei persoane care intră în curtea unei locuințe, iar câteva momente mai târziu, o ursoaică și puiul ei au trecut exact prin aceeași cale de acces foarte îngustă. După trecerea urșilor, o femeie iese din curtea respectivă și merge chiar pe urmele urșilor. La câteva secunde, se observă cum persoana respectivă se întoarce în fugă, reușește să închidă poarta la timp și să intre în casă înainte ca urșii să vină și să se repeadă pe gard. Nu este prima situație întâlnită în zona respectivă, pentru că în Sinaia urșii coboară nestingheriți pe străzile din oraș, în căutare de hrană.
În alte orașe din județul Prahova, urșii au atacat mai multe persoane, care au suferit răni extrem de grave. Deși modul de acțiune a autorităților în astfel de cazuri a fost schimbat, primarii spun că este deosebit de dificil să acționeze așa cum scrie în legislație, în special din cauza lipsei personalului care să intervină prompt pentru tranchilizarea animalelor sălbatice.
Sursa foto: captură video Facebook/Grup Sinaia