Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Şerban Cantacuzino” Prahova, instituţia organizează concurs pentru ocuparea a 85 posturi de soldați profesioniști, specializarea „servanţi”.
Condiţiile pe care candidații trebuie să le îndeplinească sunt: vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani, o pregătire fizică bună, precum şi absolvirea cel puţin a învățământului general obligatoriu.
În documentul de presă amintit se mai precizează faptul că „aspiranţii la ocuparea respectivelor posturi vor avea de trecut două probe eliminatorii – „urcarea pe scară” și „deplasarea în subsolul întunecat”- , precum şi parcurgerea unui traseu practic aplicativ. Prima probă are drept scop verificarea existenței fobiilor incompatibile cu sarcinile, îndatoririle și responsabilitățile calității de pompier”.
Cei interesaţi pot afla mai multe detalii pe site-ul http://www.isuprahova.ro, secțiunea Carieră sau accesând http://www.isuprahova.ro/pdf/cariera/2021/noiembrie/gradati.pdf.