Activ Prahova Ploieşti – CSM Bucureşti 25-31 (11-20)

Petre Apostol

Echipa de handbal feminin Activ Prahova Ploieşti a primit o „corecţie” din partea junioarelor de la CSM Bucureşti, în meciul disputat duminică, în Sala „Olimpia”, contând pentru etapa a şaptea din cadrul Diviziei A, Seria A.
Cu pretenţii de promovare, echipa antrenată de Gheorghe Irimescu şi Robert Comendant pierduse toate meciurile disputate acasă, până în această etapă, toate fiind, însă, dueluri cu pretendente la a avansa în primul eşalon. Astfel, în meciul cu „satelitul” campioanei României, format din junioare I şi junioare II, ploieştencele puteau spera că vor bifa primul succes pe teren propriu. Situaţia, însă, pe teren a fost cu totul neaşteptată, fiind, poate, mai bine că s-a desfăşurat fără spectatori, deoarece junioarele clubului din Capitală le-au predat o adevărată lecţie de handbal jucătoarelor care ar fi trebuit să readucă Ploieştiul în prima ligă.
Cu un sistem defensiv care a pus în dificultate schemele de atac ale ploieştencelor şi cu o viteză în plus în ofensivă, în faţa unei apărări visătoare a gazdelor, CSM Bucureşti a zburdat pe teren şi s-a desprins la un nesperat 6-1, în şapte minute de joc.
Chiar dacă Activ a mai găsit drumul spre gol, oaspetele şi-au văzut de planul de joc, desprinzându-se tot mai mult pe tabela de marcaj, care, la pauză, indica un incredibil 20-11 pentru junioarele bucureştene.
În partea secundă, CSM Bucureşti a arătat şi pragmatism, gestionând perfect avantajul creat, iar Activ nu a putut decât să mai reducă din proporţiile scorului, oaspetele câştigând cu 30-25.
Cele două echipe au evoluat astfel:
CS Activ: Paraschiv, Dumitriu – Andrița 8, M. Arvatu 4, Ilie 3, Dincă 3, Lăcătuș 2, Popescu 2, State 1, Tabarcea 1, Panaite 1, A. Arvatu, Lăscăteu, Csavar, Sandu, Datcu. Antrenori: Gheorghe Irimescu, Robert Comendant.
Bucureşti: Preda, Niță, Dumitrache – Mihai 12, Petre 4, Ciubotaru 4, Mohamed 4, Maxim 4, Supiala 2, Petrea 1, Apușcăroae, Gheorghe, Ștefănescu, Sărățeanu, Geamănu, Luca. Antrenori: Elena Moise, Florica Iliescu.
În celelalte meciuri ale etapei s-au înregistrat următoarele rezultate: CNE Sfântu Gheorghe – CSM Roman 23-24 (15-11), Știința Bacău – Spartac București 29-21 (17-10), HCF Piatra Neamț – CSM Unirea Slobozia 24-30 (9-15), CSM Galați – Școala 181 SSP București 33-16 (17-6).
În clasament, Activ Prahova Ploieşti a rămas la nouă puncte acumulate, ocupând locul al şaptelea, la un punct în urma celor de la CSM Bucureşti şi la două puncte în urma viitoarei adversare, CSU Neptun Constanţa (meci programat, în deplasare, duminică, 7 noiembrie), dar ambele formaţii având cu un meci mai puţin disputat faţă de prahovence. Primele patru locuri ale ierahiei sunt ocupate de CSM Unirea Slobozia (16 puncte, 6 jocuri), CSM Galaţi (15p, 5j), CSM Corona Braşov (13p, 6j), HCF Piatra Neamţ (12p, 6j).