George Marin
Prima genuflexiune, efectuată sâmbătă dis de dimineață, când m-am dat jos din pat, a adus și gândul că este un weekend mai liniștit – pentru mine, vorbesc – și am timp să urmăresc sport la televizor.
Sar peste câteva activități de rutină, care au mai cerut , pe ici, pe colo, alte câteva genuflexiuni, pentru că ba am uitat apa deschisă la chiuvetă, ba a sunat telefonul care era în altă cameră, ba, subit, a dispărut telecomanda. Și toate acestea, tocmai când fotoliul este atât de confortabil, de moale…
Sâmbătă, am înghițit în sec, iarăși!, la handbal, alături de fetele de la CSM, care au pierdut un al doilea joc consecutiv în ultimele secunde, tocmai după ce reușiseră să egaleze pentru prima dată în meci. Oricum, ele fuseseră conduse tot timpul jocului.
Duminică, în ziua de Lăsata Secului, am așteptat cu inima plină meciul echipei naționale în … în.., unde joacă, oare? Dintr-un filmuleț de acum câțiva ani mi-a șoptit Dom’ Gheneral Cașchetă: în Licheștain! Noi, toți românii, stăm cu mâna întinsă către Skopje, a „Dă, Doamne!”, acolo unde nădăjduim ca puștii islandezi să facă o brânză bună pentru noi, adică să nu piardă. A zis antrenorul islandez, mai mult în glumă, „Bă băieți, dați și voi o bere dacă fac egal la Skopje!” Dar am dubii că îi place Ciucaș, berea aia cu reclama cu dusu’. Ei se dau în vânt numai după berea lor. Vor juca pe bune contra macedonenilor, dar nu au cum să se opună. Macedonia nu este România, chiar dacă le-am luat patru puncte din șase. Lui Vidarsson nu o să îi placă nici măcar berea îmbunătățită în stilul Ianul, de acum vreo 30de ani, sau nici măcar în stilul „folcloric” de sub Pietricica Neamțului, cel rămas de pomină pentru ospitalitate excesivă.
Cum a început meciul de la Vaduz – aș zice că s-ar numi în curând Vadu Uzului după câți români au fost pe acolo – am făcut prima genuflexiune la golul marcat de Man. Un gol – iertați-mi lipsa de pudoare, dar descrierea trebuie să fie corectă – cam bășit. Dar tot am sărit de pe fotoliu pentru o genuflexiune de bucurie. De dincolo de ecranul televizorului, Mironică mă anunță că macedonenii au marcat și ei cam în același timp cu ai noștri. Mai sar o dată, acum de ciudă, că de!, deși rațiunea spunea una, inima zicea alta, doar speranța piere ultima, nu-i așa?.
Sar din ce în ce mai des din fotoliu – n-am mai făcut de mult așa sport! – că noi ratăm, portarul celorlalți apără teribil de bine. Mai mult, Stanciu trage și un „un’șpe metri” pe lângă poartă, de milă să nu îi strice procentajul lui Beni Buchel, portarul gazdelor. Ne chinuim să dăm gol și, aproape automat, gândul mi se duce la danezi care au marcat o droaie de goluri. Ba chiar au primit doar unul singur, și acela la Copenhaga. De la cine? De la ai lor, de la Feroe, care este tot teritoriu danez. Cum ar primi România gol de la … insula Sacalin din Marea Neagră, sau de la Delta Dunării, dacă s-or afilia la FIFA.
Sar din ce în ce mai des din fotoliu, de data aceasta enervat că ai noștri joacă handbal. Nu am văzut nici măcar o pătrundere frontală, prin dribling. Da, cei din Liechtenstein erau mulți în careu, dar chiar așa, numai mingea plimbată ca pe semicerc și apoi centrată … Altădată râdeam de englezi, ziceam că numai centrări și cornere au în cap.
Sar din ce în ce mai des din fotoliu pentru că s-a făcut egal la Skopje, sar de ciudă că macedonenii au preluat conducerea iarăși. Nea Vidarsson, adio bere! Te-ai lins pe bot, așa cum noi ne-am lins pe bot de calificare! Dar eu continui să sar pentru ai noștri, din tradiție, din naționalism, dar trag cu coada ochiului la telefon, unde sunt atent la orice mișcare petrecută la Skopje. Poate, poate!
Sar din ce în ce mai des din fotoliu, enervat de doi leșinați de pe teren. Man și Moruțan poate că se gândesc că peste o săptămână au meciuri grele, cu Cosenza, tot din adâncul Seriei B, și cu Fenerbahçe… Măcar Galata – Fener a rămas un derbi al Istanbulului, deși ele se află la zece puncte de liderul Trabzon. Dar, după cât s-au luptat Man, Moruțan, Alibec, Maxim, Pușcaș – oameni chemați să dea gol – nu ar fi primiți să joace nici în liga a cincea a turcilor, la Aliağa, care le-a tras un 5-0 vecinilor de la Ciğli într-un meci cu năbădăi, ca de obicei. Și Maxim știe cel mai bine de ce spun asta, el fiind cel mai vechi pe la osmanlîi. Dar, ce? Noah Frick nu se gândește că va avea meci greu, tot sâmbăta viitoare, cu Brühl – ul său împotriva Zürich 2? Și habar nu aveți cât îl invidiază pe Sele, pentru că Liga a 5-a elvețiană a încheiat sezonul, dar mai abitir pe frate-său Yanik, pentru că, fără echipă fiind, nu are nicicum grija jocului care urmează!
Ultima genuflexiune a fost făcută de drag, odată cu ridicatul pălăriei, la golul marcat de Bancu. Un șut adevărat! La păianjenul păianjenilor! Golul acesta și pe cel al lui Brooking, englezul care a înțepenit mingea pe Nepstadion, la Budapesta, nu cred că le pot uita vreodată.
La final, l-am ascultat pe Rădoi la conferința de presă, unde a zis că îi ajunge definitiv – dar niciodată să nu zicem „niciodată”, ne-a mai atenționat el – la echipa națională. Dar nu s-a putut abține să nu dea sfaturi urmașului său în ceea ce privește linia pe care trebuie să o urmeze echipa națională. Sfaturile vor mai fi valabile dacă urmașul va fi, de exemplu, Lucescu, oricare dintre cei doi, sau nea Cașchetă? Sau, poate lui Burleanu i se dereglează ceva spre pozitiv și îi oferă postul lui Hagi, într-o variantă care, acum, pare de domeniul SF?
Sătul de handbalul jucat la Vaduz, am preferat să văd ceva handbal adevărat. Mi-am pus înregistrările meciurilor Debrecen – Cisnădie și Storhamar – Buzău. Cisnădie a terminat egal. Buzăul a pierdut. Cisnădie a avut 21-18 și atacul cu cinci minute și jumătate înainte de final. Buzăul doar a alergat după egalare, obținută doar pentru puțin timp, spre final.
Handbalul feminin, trâmbițat „sport național” de onor conducătorii forului federal, și, cu atât mai mult, fotbalul au fost foarte seci în Duminica Lăsatei Secului. Mamăăă, și ce post lung se întrezăreșteeee! Și la fotbal, și la handbal. Mai avem doar o singură sursă de unde ni se mai pot trage niște zile călduroase: Petrolul.
