Petrolul o va întâlni pe Concordia Chiajna, în prima dintre cele trei „finale” programate să se desfășoare până la finalul anului. Partida se va disputa pe „Ilie Oană”, de la ora 20.30, accesul publicului nefiind permis.
Instalată confortabil pe prima poziție a clasamentului după un parcurs în care a avut o singură sincopă, la începutul campionatului, formația noastră poate sprinta decisiv în lupta pentru promovare încă de dinaintea pauzei de iarnă. Pentru trupa lui Nicolae Constantin urmează trei întâlniri de foc, cu echipele ce se anunță a fi principalele contracandidate pentru un loc în primul eșalon, Concordia Chiajna (acasă), AFC Hermannstadt (deplasare) și Universitate Cluj (acasă), și, dacă va strânge cât mai multe puncte din această serie, poate pune o distanță mai mult decât importantă față de ocupanta locului trei.
Dincolo de toate aceste calcule matematice, cel mai important rămâne, așa cum se spune în lumea fotbalului, meciul care urmează. Iar cel de mâine, cu Concordia Chiajna, se anunța a fi unul extrem de dificil, ilfovenii ocupând poziția a treia, cu 30 de puncte, șase mai puține decât Petrolul, dar și cu cea de-a doua defensivă din campionat, în condițiile în care au primit cinci goluri în cele 13 etape scurse până acum.
„Întâlnim o echipă bună din toate punctele de vedere, cu un lot valoros, cu un antrenor foarte bun și se poate spune că este un examen pentru noi! Ne-am pregătit bine, sper să facem un joc pe măsură și să ne sporim zestrea de puncte din clasament”, este de părere Nicolae Constantin, antrenorul „galben-albaștrilor” dezvăluind și „tactica” pentru meciul de mâine seară. „Important este să nu primim gol, iar dacă vom face asta, atunci cred că vom și câștiga! În mare măsură știu primul <<11>> pe care îl vom alinia, dar mai rămâne antrenamentul din această după-amiază, la care sper să nu se întâmple ceva deosebit, și mă refer aici la vreo accidentare nedorită. Vedem cum vin și Țicu și Pârvulescu de la loturile naționale. Vali a jucat 45 de minute aseară, Sergiu nu a evoluat deloc în meciul de ieri, ambii sunt sănătoși din câte știu și ne putem baza pe ei. Avem, așadar, tot efectivul la dispoziție și sperăm să aliniem o echipă bună, cu care să putem câștiga acest meci”, a adăugat tehnicianul „lupilor”. „Este o pierdere faptul că nu jucăm cu public în tribune, pentru că în meciurile de acasă, având fanii în spate, eram, cu siguranță, mai puternici! Dar încercăm să ne facem treaba indiferent de condiții și trebuie să obținem un rezultat bun”, a conchis Constantin.
Se știe programul până la finalul anului
La nivelul eșalonului secund au mai rămas de disputat trei jocuri în acest an, urmând ca, după pauza de iarnă, să se joace și ultimele trei etape din cadrul sezonului regular. Astfel, după întâlnirea de mâine, cu Concordia Chiajna, Petrolul le va mai întâlni, în 2021, pe AFC Hermannstadt și pe Universitatea Cluj, știindu-se, deja, programul acestor confruntări.
Astfel, întâlnirea cu Hermannstadt (etapa 15) se va juca vineri, 26 noiembrie, la Mediaș, de la ora 17.30, iar derbiul cu Universitatea Cluj (etapa 16) va trage, practic, cortina în acest an peste Liga 2, urmând să se dispute marți, 7 decembrie, de la ora 17.00, pe „Ilie Oană”.
Campionatul se va relua pe 26 februarie 2022, cu ultimele trei runde înainte de intrarea în faza play-off/play-out, Petrolul mai având de jucat cu Politehnica Timișoara (deplasare), AS Fotbal Club Buzău (acasă) și Unirea Constanța (deplasare).