Comsiarul european Thierry Breton a declarat, într-o conferință de presă susținută la București, că este datoria românilor să se vaccineze și să implementeze certificatul verde pentru că pandemia de coronavirus nu poate fi învinsă decât împreună și nu mai avem timp de pierdut. Oficialul a venit în România pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la rata scăzută de vaccinare în rândul populației și la tergiversarea adoptării certificatului verde de către Parlament, potrivit Agerpres. Comisarul a precizat că există două instrumente importante de combatere a pandemiei: vaccinul care nu are efecte secundare și certificatul verde. ”Statele membre UE iau măsuri extrem de dure acum. În Germania, dacă nu ești vaccinat nu poți merge la muncă, în Austria nu ai voie să ieși din casă. Peste tot în UE sunt luate măsuri dificile și curajoase. (..) Este nevoie de curaj politic”, a declarat comisarul. Întrebat ce impact are actuala situație epidemiologică din România, Thierry Breton a declarat:” Aș spune tuturor românilor și mai ales celor care ne privesc acum că suntem europeni cu toții, avem aceleași valori și trebuie să luptăm împotriva pandemiei. Este extrem de important să ne vaccinăm și să avem certificatul verde pentru a merge la școală, la restaurant și la discotecă.
Vaccinul nu este doar pentru cei vârstnici. Trebuie să vă gândiți la părinții și bunicii voștri.
E normal să ezitați, dar este datoria voastră”.
Comisarul european Thierry Breton a venit la București pentru a discuta cu liderii politici despre situația îngrijorătoare generată de COVID-19, spunând că rata scăzută de vaccinare pune în pericol sănătatea românilor și este „o barieră în calea redresării depline a României și a Uniunii Europene în ansamblu”. Comisarul european Thierry Breton, responsabil pentru piața internă, s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis, dar și cu miniștrii Cseke Attila și Nicoloae Ciucă.

România a depășit pragul de 7 milioane de persoane vaccinate cu schema completă

România a depășit, la aproape 11 luni de la debutul campaniei de vaccinare anti-Covid, pragul de 7 milioane de persoane vaccinate cu schema completă. În ultimele 24 de ore, s-au vaccinat 97.093 persoane, dintre care doar 23.112 cu prima doză sau cu serul administrat în doză unică Johnson & Johnson, potrivit Hotnews, care a preluat date valabile joi, 18 noiembrie a.c. România a vaccinat 97.093 de persoane în ultimele 24 de ore, dintre care 23.112 cu prima doză, 48.866 cu a doua doză și 25.115 cu doza a treia. De la debutul campaniei de vaccinare anti-Covid, pe 27 decembrie 2020, au fost vaccinate cu prima doză 7.534.684 de persoane, 7.018.127 cu schemă completă și 1.247.765 cu doză trei.
În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 30 de reacții adverse, dintre care 22 la Pfizer, 4 la Moderna, 4 la Johnson & Johnson.