Antrenorul Petrolului, Nae Constantin, “trăieşte clipa”, victoriile consecutive şi jocul consistent reprezentând… momentul său de glorie, cu speranţa, desigur, că şi la final de sezon va fi la fel de frumos! După victoria cu CSC Şelimbăr, scor 3-0, tehnicianul petrolist a declarat: ”A fost un meci așa cum l-am anticipat, cu o echipă venită să se apere bine și să ne surprindă pe contraatac. Am reușit, după o serie de mari ratări, să deschidem scorul și lucrul acesta ne-a creat un avantaj, ne-a făcut munca mai ușoară și după pauză au venit și celelalte două goluri. Consider că e un rezultat normal și trei puncte pe care le punem în clasament, revenim pe primul loc și ne dă liniștea să pregătim următoarele meciuri. Încercăm să avem o posesie mai prelungită în momentul în care ne creăm avantaj, pentru că asta aduce un disconfort adversarilor , sunt obligaţi să alerge fără minge, îi face să devină nervoși, să își piardă concentrarea și prin această posesie încercăm să-i dezechilibrăm un pic, să ne creăm spații în anumite zone, unde ei nu reușesc să ajungă și să mergem cu atacul. Important e că am câștigat, că am reușit să dăm și trei goluri. Au fost trei goluri frumoase, într-un joc destul de spectaculos, care cred că a făcut deliciul spectatorilor” – a spus tehnicianul, după jocul cu Şelimbăr.
Cu nou-promovata din Șelimbăr au marcat Senad Jarovic (35), Simon Măzărache (47) și Valentin Țicu (68). Primii doi au fost la primul lor gol în campionat în acest sezon.
”Jarovic a făcut un meci bun, a dat un gol, și-a creat ocazii. Am spus de fiecare dată când am fost întrebat că o să fie un jucător care o să ne ajute. A venit și rândul lui să ne ajute astăzi. Sper să fie din ce în ce mai bun și să înscrie cât mai multe goluri, pentru că de asta l-am adus. Ar trebui să fie o descătușare pentru Măzărache, cum ar trebui să fie și pentru Jarovic, pentru că aveau o presiune. Sunt conștienți că au fost adus aici să înscrie și au trecut și de chestia asta și sper ca de aici înainte să fie din ce în ce mai bine”, a spus Constantin.

Amical cu Dinamo în pauză

Pe primul loc în eşalonul secund, Petrolul aşteaptă acum “în linişte” runda următoare din campionat. În etapa a 10-a, programată peste două săptămâni, în jurul datei de 16 octombrie, Petrolul are meci la FC Brașov (locul 15, 9 puncte), braşovenii tocmai anunţând, ieri, despărţirea de antrenorul Ilie Stan, din cauya reyultatelor slabe! Culmea, Ilie Stan reprezentase “o opţiune” pentru o parte a conducerii petroliste, în vară….
Până atunci, jucătorii Petrolului au liber până miercuri după-amiază, iar la sfârșit de săptămână vor juca şi un amical tare, cu Dinamo, la București, sâmbătă, de la ora 11.