Naționala României a învins cu 1-0 Armenia pe stadionul Steaua, prin golul lui Mitriţă și, cu două succese în ultimele două meciuri din preliminarii, își va asigura locul la barajul pentru Mondial.
Tricolorii au revenit cu succes pe stadionul Steaua după 12 ani și o lună, ultima partidă jucată în Ghencea fiind tot în preliminarii de Mondial, ediția 2010, un 1-1 cu Austria. Devenită o arenă modernă a fotbalului românesc și chiar european, Steaua primește din nou echipa națională! Este o revenire după mai bine de un deceniu în Ghencea, stadion de tradiție legat de istoria primei reprezentative. Construcția noii arene a început în 2019 în cadrul programului EURO 2020, iar inaugurarea oficială printr-o partidă disputată a avut loc în iulie 2021. Vechiul stadion fusese inaugurat în 1974.

Într-un clasament all-time al arenelor românești care au găzduit echipa națională, vechiul stadion Steaua se află pe o poziție fruntașă, cu 66 de partide în care românii au susținut din tribunele roș-albastre evoluția tricolorilor.
Interesant este că, deşi este aproape de barajul pentru Mondialul din Qatar, după meci, selecţionerul Mirel Rădoi a anunţat că va părăsi prima reprezentativă după partidele din noiembrie, lăsând să se înţeleagă faptul că va pleca înaintea partidelor de baraj, chiar dacă România se va califica pentru aceste meciuri decisive!