Florin Tănăsescu
Şi s-aliniară. Şi jucară. În picioare, o ţară. De dimineaţă până-n seară. Cinstitele feţe alese au încins nuntă la cort. Cu premier nou la raport. Gâfâie bătrânul acordeon. Cineva strigă la gramofon: „Hai-da, ha, la balamuc, măăă!
Iar mulţi nevrednici strigară: „U-iu-iu şi tra-la-la, măăă! Prim- ministru, nea Caisă! Altu’ ca el nu existăăă!”.
Cârâie şi opoziţia. „Batista pe ţambal! Nea Caisă ce hram poartă?”.
„Ce contează? Interesul nostru şi-al vostru primează!”.
Sârba se-ncinge. Ciori se rotesc. Unele zâmbesc. Altele ciripesc: „Auzi, Nea Caisă!” Vai şi amar-cârrrrrr de neamul ăsta!”.
„Haida- ha şi la potroaceee!, convoacă organizatorul de înmormântări a doua reuniune. Iar bătuta pe loc. Şi vine momentul ăla sinistru, când strigă unii:
„Noi o vrem pe domnişoaraaa! Ea resuscitează ţaraaa… Subţirică-i la mijloc, măăă… Ca un butuc pus pe foc, băăă! Competentă, mititicaaa… Asta da, premieroaicăă!
Puterea şi Opoziţia, în cor: „Pune, lăutar, prosopul pe ţambal! Cine-i, mă, asta?”.
Replica: ” E bomboana pe colivăăă…. De pe-o ţară costelivăăă!”
Majoritatea parlamentară: ” Fondanta e varianta de rezervă. Rămâne prim-ministru Nea Caisă. Altu’ mai bun nu există”.
Ciorile zâmbesc amar: „Cârrrr!”. Poporul zice doar: „Mârrr!”. Călcâiele parlamentare fac: „Sfârrr!”.
„Haida-ha, la balamuc, măăă! Haida sârba, înc-o turăăă!”
Fondanta aşteaptă la cotitură.
