Ieri, președintele Klaus Iohannis s-a declarat „îngrozit” de tragedia de la Constanța și susține că „statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii”.
„Sunt îngrozit de tragedia care a avut loc în această dimineață (n.n- ieri dimineaţă)la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Este o nouă dramă teribilă care confirmă infrastructura deficitară a sistemului de sănătate românesc, un sistem învechit, greu încercat și pus sub o presiune de neimaginat de valul patru al pandemiei de COVID-19. (…) Din păcate, statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii. Este o zi neagră, de doliu, pentru națiunea română”, a declarat Iohannis, care a transmis condoleanțe familiilor victimelor.
„Transmit condoleanțe familiilor îndoliate și multă putere să poată face față acestor momente extrem de dureroase. Le doresc însănătoșire grabnică tuturor pacienților și personalului medical care au avut de suferit de pe urma incendiului. Este de neimaginat prin ce suferință au trecut toți acești oameni veniți la spital cu speranța că se vor vindeca.(…)
Am cerut premierului și ministrului Sănătății să ia toate măsurile necesare și să facă absolut tot ce este posibil pentru a preveni ca un alt accident să se mai întâmple în spitalele din țară. În acest moment, prioritatea zero este să fie identificate rapid soluții pentru a-i putea transfera și trata pe toți pacienții evacuați din spitalul de la Constanța. Totodată, este imperativ ca, în toate secțiile cu pacienți COVID-19 și mai ales în cele de terapie intensivă, să fie acordată o atenție sporită în primul rând la nivelul spitalelor pentru a putea preîntâmpina astfel de tragedii apărute în condiții de supraîncărcare.
În același timp, pe termen mediu și lung, trebuie găsite urgent spații noi pentru a crea secții de terapie intensivă care să ofere condiții optime de siguranță cât mai curând posibil. Modernizarea sistemului de sănătate din România a rămas mult în urmă și tocmai de aceea infrastructura de sănătate a reprezentat prioritatea în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Aceste importante fonduri europene pe care am reușit să le obținem pentru România constituie una dintre soluțiile cele mai importante pentru a asigura condiții de siguranță pentru medici și pacienți”, a declarat şeful statului.
Şapte oameni au murit în urma incendiului de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, a anunţat ieri ministrul de Interne, Lucian Bode.
Anterior, autorităţile anunţaseră că sunt 9 oameni morţi în incendiul de la Constanţa.
De asemenea, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat că pacienţii de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa au fost transferaţi la trei spitale, respectiv 42 de pacienţi la UPU şi 64 în celelalte spitale.