Primăria Ploiești a anunțat că, în colaborare cu Asociația ECOTIC, dar și cu alte instituții, inclusiv cu operatorul local de salubritate, organizează campania “Fii la tine-n țară la fel ca afară!”, axată pe colectarea aparaturii electrice și electronice vechi. Astfel, până pe data de 15 octombrie a.c., în cadrul campaniei menționate, ploieștenilor le poate fi preluată, gratuit, direct de la domiciliu, aparatura electrică voluminoasă, care cântărește cumulat minimum 50 de kg- respectiv frigider, mașină de spălat etc.- comanda pentru ridicarea acestora putând să se facă apelând numărul de telefon 0244933. S-a făcut precizarea că aparatura veche poate fi predată și la punctul permanent de colectare situat în Ploiești, pe strada Mărgăritarului nr. 2, iar pentru a se încuraja inițiativa de reciclare, fiecare persoană care va preda deșeuri electrice de minimum 5 kg va fi înscrisă automat la o tombolă cu premii constând în produse electrocasnice.