Atât în Liga a III-a, cât și în Liga A Prahova, sunt programate, în acest weekend, partide interesante, fotbalul chinuindu-se, din răsputeri, să depășească restricțiile care ”curg”, iată, de la o zi la alta, ”rata de incidență” devenind o sintagmă mai folosită, inclusiv la fotbal, decât … antrenament, cantonament etc.
”Grijile” se transferă în zona testării negative, a ”măsurilor ce se impun”, fotbalul apropiindu-se, și el, de statutul de ”prizonier liber”!
Să revenim la meciurile programate în județ, unde, în Liga 3, CS Blejoi are șansa de a ajunge la podium, astăzi, de la orele 15,00, pe stadionul din Blejoi, unde se va permite accesul a… ”30% din capacitatea tribunelor, pentru cei care au certificate verde”, urmând să vină cei de la Kids Tâmpa, codașa din C5. Un al doilea succes consecutiv, previzibil de această dată, pentru echipa lui Răzvan Vlad va aduce puncte importante în economia seriei, unde blejoienii speră la calificarea în play-off.
Mai ”jos”, la Liga A, Petrolistul Boldești – CS Păulești pare a fi ”capul de afiș” al rundei a noua, programul meciurilor fiind următorul:

Liga 3, etapa 6
Astăzi, ora 15,00
CS Blejoi – Kids Tâmpa Brașov

Liga A Prahova, etapa 9
Astăzi, ora 11,00:
Petrolistul Boldești – CS Păulești
Ora 15,00:
CS Brazi – CS Cornu
AFC Bănești Urleta – CSO Băicoi
AFC Brebu –
CSO Teleajenul Vălenii de Munte
Ora 16,30
CSC Berceni – Atletic United
(teren Teleajen)

Duminică, 3 octombrie, ora 11,00:
AS Strejnic – Voința Vărbilău
CS Mănești Coada Izvorului –
Tinerețea Izvoarele
CSC Măneciu – Tricolorul Breaza
Petrolul 95 – Unirea Urlați