Florin Tănăsescu
Rapy s-a trezit cu grija ţării pe cap. A luat o-mbucătură de coniac, a băut o icră neagră, şi-a luat geanta diplomat şi a plecat. La Senat.
Rapyoaica s-a vopsit cu bidineaua pe sprânceana deschisă – ailaltă e încă închisă – , s-a fardat, şi-a nivelat portretul cu trafaletul. Delicat, a sorbit guma de mestecat. Apoi, s-a lăsta sedusă de funcţia în care-i sus-pusă.
Rapy şi rapyoaica sunt diminutive de la rapandule. Mari scule pe bascule. Conduc o ţară. Şi nu de ieri, de azi. De când se ştiu, de când ni s-au urcat în cap.
Rapyoicul cere cheia franceză. „Vine băiatuuul!”, răspunde un secretăraş – rapandulaş. Îi dă cheia „marca Voltaire”, cu ea face şi desface treburile prin minister. Şi-asumă legi. Una pe faţă, 50 pe dos. Aşa-i frumos:, ţara să fie învăluită în mister şi ceaţă…
Aşa-i normal într-o ţară în care au uitat să voteze prea puţini oameni cu scaun la cap prea mulţi cărora li s-a urcat la cap!
Moftangiii se poartă şi elevat. Rapanduloaica merge cu girofarul în mână la expoziţia de pictură. Plânge de milă când îl vede pe Van Gogh fără ureche. „Bietul băiat! Nimeni de la muzeu nu l-a pansat!”. Îşi şterge o lacrimă de pe poşeta din piele de crocodil. Îşi revine-n fire: „Wow, ce tablou! Frumoasă rama!”
Rapyoicul e şi mai stilat. Se duce la Festivalul Enescu! E încântat de cum îi susură la timpan versurile de la vioară. Exclamă: „Da frumoase poezii scrie şi-n ziua de azi Eminescu!”.
Rapy se trezeşte cu grija ţării pe cap. Ia în grabă o-mbucătură de coniac… Rapyoaica îşi dă cu bidineaua pe portret…
Toate le fac anapoda. De ani buni, nu de ieri. E drept, ţara asta are şi oameni zdraveni la cap. Majoritatea o asigură, însă, ei, sferto-zeii. Ei, semizeii!
Rapanduli şi rapandule, mari scule pe bascule, uniţi-vă!
Iar voi, votanţi, măcar scârbiţi-vă! .
Că nu mai crede nimeni în „Uniţi-vă!”.
