Luiza Rădulescu Pintilie
Litere mici de mână. Litere mari de mână. Litere perfect drepte ori aplecate la dreapta sau la stânga. Atent rotunjite sau ascuţite. Urcând, sub vârful de cărbune al creionului, sub înaintarea grăbită a pixului ori cea mai aşezată, a peniţei stiloului, spre marginea foii albe de hârtie, sau coborând din ce în ce mai mult. Arcuiri adăugate ultimelor litere, ori rânduri scrise în valuri… Iar descrierile scrisului de mână ar putea continua, fiindcă nu degeaba tot mai multe studii confirmă că scrisul de mână-chiar şi aşa, tot mai detronat, în plină eră a tehnologiei- rămâne o hartă clară despre personalitatea fiecăruia dintre noi. Dezvăluind-o, dar şi îmbogăţind-o, fiindcă specialiştii în neuropsihologie avertizează că renunţarea la scrisul de mână în favoarea tastaturii calculatorului, a laptop-ului sau a telefonului înseamnă nu numai pierderea unei deprinderi dobândite în copilărie şi risipirea parfumului atâtor poveşti despre picăturile de cerneală „ înflorite” pe pagina caietului de teme sau a celei dintâi scrisori, ci şi realitatea dovedită ştiinţific că anulăm înzestrări importante ale creierului.
Pentru cei care nu şi-au pierdut încă bucuria de a scrie de mână, pentru aceia care o redescoperă, cu nostalgie, măcar din când în când, dar şi pentru cei care nu renunţă la efectul terapeutic, vindecător, al acestui exerciţiu- care nu este doar unul al artei şi al îndemânării de a caligrafia formele literelor, ale cifrelor şi ale semnelor de punctuaţie, ci şi cu implicaţii neurologice legate de scrierea propriu-zisă, plasarea pe hârtie, spaţiere corectă între litere, cuvinte, rânduri- doi artişti prahoveni şi-au reunit forţele creative şi au realizat instrumente de scris- stilouri şi pixuri, alăturând funcţionalităţii lor frumuseţea şi unicitatea unor adevărate bijuterii. Astfel, sub semnătura comună a inginerului Sorin Suruceanu şi a soţiei sale, artistul plastic Amalia Suruceanu, din Câmpina , lemnul, cerneala şi culorile prind viaţă în aceeaşi „poveste de dragoste în ale scrisului de mână”, cum şi-au numit interesanta reinterpretare a stiloului, a cărui îndepărtată vechime vine cumva din Antichitate, când „bucăţi” de trestie lăsau complicate scriituri pe papirus.
Interesant este că istoria stiloului a fost revoluţionată cu adevărat chiar de un român- Petrache Poenaru fiind cel care a brevetat, în anul 1827, în Franța, primul stilou din lume cu propriul rezervor. Şi ce nume frumos poartă această invenţie – „Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuşi cu cerneală” , prin care au fost eliminate zgârieturile de pe hârtie lăsate de utilizarea trestiei sau a penelor, asigurând un flux constant de cerneală.
“Cea mai ştearsă cerneală este mai bună decât cea mai bună memorie”, spune un cunoscut proverb chinezesc şi adevărul acesta devine cumva parte a noii istorii a stilourilor şi pixurilor înnobilate de cei doi artişti câmpineni.
După ce, în timpul liber, cu priceperea inginerească, a dat lemnului diverse forme- prima fiind o chitară care a adunat migala multor, multor ore de muncă, urmată apoi de cutii pentru bijuterii, lămpi sau diverse obiecte decorative, inginerul Sorin Suruceanu şi-a îndreptat pasiunea spre instrumentele de scris. Şi de aici povestea a continuat. La început au fost adăugate frumuseţii naturale a lemnului doar şlefuirile fine ale unor finisaje şi tratamente speciale, care să-i dea rezistenţă sub trecerea timpului, apoi lemnul de mahon , de măslin sau de frasin a fost înnobilat cu picturi ce armonizează culorile vopselurilor simple sau ale acelora care conferă fiecărui stilou un aspect special prin jocul transparenţelor, al profunzimilor, al luminilor şi strălucirilor. Migală şi talent, din a căror îngemânare se naşte fiecare stilou sau pix în parte, de la prima tăietură a lemnului până la montarea peniţei – inclusiv de aur, care are cel mai ascuţit vârf şi dă scrisului cea mai mare fineţe, şi de aici până la ultima tuşă de culoare , durata realizării este chiar şi de o lună. Încât fiecare exemplar- executat în general la comandă- să fie ceea ce visează cel care îl păstrează sau alege să îl dăruiască.
“Amândoi facem parte dintr-o generaţie care încă mai crede în frumuseţea scrisului de mână, în “puterea” de a avea în mână un stilou şi în faţă o foaie de hârtie goală pe care să-ţi aşterni gândurile .Toate instrumentele de scris sunt confecţionate manual, toate sunt unicat, nefiind posibilă reproducerea fidelă şi, de fapt, nici nu ne dorim acest lucru. Încercăm să oferim “personalitate” fiecărei piese, o identitate aparte care să se regăsească în dorinţa utilizatorului”, ne-a mărturisit artista Amalia Suruceanu.
Un recent studiu confirmă că atunci când încearcă un pix sau un stilou, mai mult de 95 la sută dintre oameni îşi scriu chiar numele. Ca un autograf personal pe o poveste venită atât de departe din timp şi care , iată, se reinventează , atunci când există talent şi pricepere, dar şi dorinţa de a nu lăsa în uitare parfumul cuvintelor scrise pe albul foii de hârtie…Şi de aici încolo imaginaţi-vă, fie doar şi pentru o clipă, scriitura propriului nume proaspăt ieşită de sub peniţa unui stilou care adună în lemn, cerneală şi culori povestea de dragoste în ale scrisului de mână !
