N.D.

La Ploiești, cei care fumau în spațiul liber și aruncau chiștocul pe jos ar trebui să uite de acest obicei. Și asta deoarece, în baza unui protocol ce urmează să fie parafat, vor fi montate 200 de scrumiere stradale, ceea ce va însemna, cel puțin teoretic, că pietonii nu ar mai trebui să vadă aruncate, la tot pasul, mai ales pe trotuare, mucurile de ţigară, așa cum se întâmplă în momentul de față. În ședința Consiliului Local Ploiești, programată pentru mâine, pe ordinea de zi se va afla și proiectul ce vizează încheierea unui protocol de colaborare între British American Tobacco (BAT) Trading SRL și Asociația Green Academy, ce vizează amplasarea a 200 de recipiente pentru colectarea mucurilor de țigară. BAT se va ocupa de campaniile de comunicare aferente acestui proiect și va asigura, pe cheltuială proprie, producția scrumierelor ce vor fi amplasate în Ploiești, în mod special în stațiile de autobuz și în zonele aglomerate. Protocolul de colaborare va fi semnat de primarul orașului, iar punerea în practică a hotărârii, după ce va fi votată de către aleșii locali ploieșteni, va fi făcută de către Direcția de Patrimoniu și Societatea de Gospodărire Urbană (SGU) Ploiești. Magdalena Trofin, viceprimar al Ploieștiului, a anunțat că mucurile de țigară colectate în recipientele stradale vor fi ridicate de SGU Ploiești în containere de plastic cu capac și duse la stația de sortare a gunoiului, de unde vor fi transportate, împreună cu alte deșeuri nereciclabile, către fabrici de ciment, în vederea valorificării prin incinerare cu recuperare energetică. ”Este un proiect important atât pentru mine cât și pentru ploieșteni, deoarece prin intermediul acestei campanii se creează infrastructura necesară pentru colectarea și valorificarea energetică a chiștoacelor de țigări, cu zero impact asupra mediului”, a precizat aceasta.