În contextul pandemic actual, din motive de siguranță medicală, și Biroul Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului a anunțat că își suspendă activitatea de acordare a audiențelor atât la sediu, cât și în teritoriu, urmând ca în funcție de evoluția situației să se ia noi decizii.
Cu toate acestea, prahovenii se pot adresa în continuare Biroului Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului telefonic, la numărul 0244 593 227, prin poștă, pe adresa Municipiul Ploiești, Bulevardul Republicii nr. 2-4, intrarea H, camera 155, etaj 1, județul Prahova sau prin e-mail, pe adresa avpprahova@avp.ro. ”Cetăţenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit. Orice persoană care se simte nedreptăţită de faptele unui funcţionar public din cadrul autorităţilor centrale ori locale se poate adresa Avocatului Poporului.
Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să ne transmită o petiţie din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum şi documente justificative, în copie.
Reamintim faptul că Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raport cu autorităţile publice, iar domeniile de activitate în care poate acționa sunt: domeniul drepturile omului, egalitate de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale; domeniul drepturile familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap; domeniul apărarea, protecția și apărarea drepturilor copilului – Avocatul Copilului; domeniul armată, justiţie, poliţie, penitenciare; domeniul proprietate, muncă, protecţie socială, impozite şi taxe. Nu intră în competenţa instituţiei Avocatul Poporului actele autorităţii judecătoreşti, ale Parlamentului, Preşedintelui sau ale Guvernului. Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon al Biroului teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului – 0244-593227”, se arată într-un document de presă transmis de reprezentanții instituției.