V.Stoica

Nicușor Marius Rotaru, fost șef al Poliției Mizil, a fost condamnat – prin decizia de ieri a judecătorilor de la Tribunalul Prahova, după șase amânări de pronunțare a unei hotărâri, – la trei ani de închisoare cu suspendare pentru favorizarea infractorului, dar a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de folosire abuzivă a funcției în scop sexual, întrucât fapta nu există. În privința condamnării de trei ani cu suspendare pentru favorizarea infractorului, a lui Rotaru, instanța a hotărât „suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere, stabilit în condiţiile art. 92 – Codul penal, de 4 ani, termen calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărîri. În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă în măsura în care locul de muncă există; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Pe de altă parte, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Primăriei Mizil sau al Serviciului Public de Asistenţă Socială Mizil în condiţiile stabilite de legea de executare a pedepselor.
În privința celorlalți doi inculpați, acuzați de trafic de minori, unul a fost condamnat la închisoare cu executare, pe o perioadă de șapte ani, opt luni și 245 de zile, iar cel de-al doilea – un minor – s-a decis măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 4 ani. Fiecare inculpat a fost obligat și la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (4.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală, pentru fiecare inculpat).

O istorie încâlcită

Procesul pe fond a început în luna noiembrie 2019, când procurorii DIICOT au trimis în judecată trei persoane, printre care s-a aflat și fostul polițist, cinci fete fiind părți vătămate în acest dosar.
La începutul lunii mai 2021, magistrații Tribunalului Prahova au dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care sunt cercetați inculpații. Astfel, pentru Rotaru Marius Nicuşor s-a schimbat încadrarea din patru infracţiuni de favorizarea făptuitorului într-o singură infracţiune de favorizarea făptuitorului, în cazul inculpatului Baicu Eduard Florian – din patru infracţiuni de trafic de minori în două infracţiuni de trafic de minori, respectiv o faptă din noiembrie 2015 și una din perioada 2015-2016, iar în cazul inculpatului Călin Narcis Florian – din două infracţiuni de trafic de minori într-o singură infracţiune de trafic de minori în formă continuată, faptă din anul 2015.
În luna septembrie 2016, acum cinci ani, DIICOT transmitea, printr-un comunicat de presă, amănunte despre această cauză. „La data de 08.09.2016, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor B.E.F, C.L.F, C.C. (o femeie care nu apare în dosarul trimis în fața judecătorilor) şi Rotaru Marius Nicușor pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, furt calificat, viol, favorizarea făptuitorului şi folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual. În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna decembrie 2015 şi până în prezent inculpaţii B.E.F, C.L.F, C.C. şi suspecţii C. N. F., R. M.-M. şi C. S. au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat având ca scop săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane, constând în recrutarea, transportarea şi adăpostirea în scopul expoatării sexuale, de cele mai multe ori prin exercitarea de acte de violenţă. S-a reţinut că inculpaţii au constrâns persoanele vătămate care erau recrutate în special de pe raza judeţelor Prahova şi Buzău să întreţină zilnic acte sexuale la stradă cu diverse persoane care tranzitau zona.
Totodată, în cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul Rotaru Marius Nicușor, având funcţia de şef al Poliției Orașului Mizil, i-a favorizat pe membrii grupului infracţional din care fac parte inculpaţii şi suspecţii din prezenta cauză, prin lipsa acţiunii conferite de atribuţiile de serviciu şi nesesizarea organelor competente atunci când faptele săvârşite erau de competenţa altor organe judiciare ajutându-i astfel pe să scape de tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de minori.
De asemenea, s-a reţinut că inculpatul Rotaru Marius Nicușor a pretins favoruri sexuale din partea mai multor persoane exploatate de către membrii grupului infracțional organizat în scopul de a îndeplini un act care intra în atribuțiile sale de serviciu, respectiv acela de a da curs plângerilor formulate de către aceste persoane”, arăta DIICOT în urmă cu cinci ani. Din infracțiunile reținute de DIICOT atunci, în sarcina polițistului a mai rămas după judecarea pe fond a dosarului penal, doar favorizarea infractorului.
Decizia de ieri a magistraților de la Tribunalul Prahova nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, atât de către procurori, cât și de către inculpați.