Ieri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminaliăţii Economice Dâmboviţa, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, au pus în aplicare 11 mandate de percheziţie – respectiv una în Bucureşti, una în judeţul Constanţa, două în Prahova şi şapte în Dâmboviţa.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, „din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada 2020-2021, funcționari din cadrul unei instituții ar fi stabilit cu administratorii unor societăți comerciale să deturneze prețul de adjudecare pentru două programe de investiții finanțate.
Ulterior, ar fi falsificat documente și ar fi atestat în mod nereal realizarea unor lucrări ori realizarea acestora cu materiale mai scumpe, astfel fiind decontați ilegal aproximativ 5 milioane de lei”.
La finalul comunicatului, Poliţia Română mai precizează faptul că, aseară, cercetările erau în curs de desfăşurare, dosarul penal deschis de către anchetatori având ca obiect comiterea infracţiunilor de ” constituire a unui grup infracțional organizat”, „deturnarea licitațiilor publice”, „fals și înșelăciune”.