Echipa de volei junioare a CSM Ploieşti a debutat în noul sezon, pe teren propriu, duminică, 3 octombrie, într-un duel cu CSŞ 1 Constanţa, contând pentru prima etapă a Seriei C. Echipa antrenată de Robert Tvardochlib a cedat în trei seturi, scor 17-25, 26-28, 12-25, însă diferenţa dintre cele două formaţii nu a fost atât de clară precum o arată scorul final. În plus, în setul secund fetele pregătite de Robert Tvardochlib au ratat o şansă mare de a egala la seturi şi de a întoarce soarta meciului, ploieştencele nereuşind să fructifice mingea de set avută. Cu moralul afectat după oportunitatea ratată în setul anterior, ploieştencele nu au mai creat mari probleme pentru echipa vizitatoare, în actul al treilea, având o misiune mult mai simplă, punând punct meciului în mininum de seturi.
Tehnicianul echipei ploieştene a folosit următorul lot de jucătoare: Beatrice Leontescu, Andreea Florea, Daria Codreanu, Elena Ene, Ranya Badea, Bianca Ottu, Dana Andrei, Ana Popescu, Teodora Stoian, Ana Minescu, Mara Vlaicu şi Alexandra Radu.
În etapa a 2-a, junioarele vor juca, pe 17 octombrie, în deplasare, cu CS Laguna BPH Constanţa.
Până atunci, însă, în weekend, va luat startul în campionat şi echipa de cadete a clubului ploieştean, care va debuta, tot în Sala „Olimpia”, cu CTF Mihai I Bucureşti.