Nicoleta Dumitrescu

 

Deși s-au văzut și încă se simt efectele multitudinii de crize apărute anul acesta, ce au prins la mijloc, ca într-un sendviş, pandemia cu nesfârșitele ei valuri, în politica românească încă se joacă tare. Chiar foarte tare! Iar dirijarea jocului/jocurilor pare că se face chiar de la nivel înalt, de vreme ce persoana care deţine, de la pupitrul prezidențial, inclusiv rolul de mediator între actorii politici continuă să arate că are anumite simpatii politice.

Luni seară, chiar dacă inițial se credea că prima rundă de consultări la Cotroceni cu partidele, după ce a fost votată moțiunea de cenzură ce a dus la înlăturarea Guvernului Cîțu, va fi așa, doar de încălzire, până la urmă s-a lăsat și cu concluzii: Dacian Cioloș a fost desemnat drept candidat la funcția de premier, sarcina acestuia fiind ca în 10 zile să adune și voturile necesare, de la partidele parlamentare, în vederea formării noii echipe guvernamentale. Numai că, mișcarea de la Cotroceni, prin nominalizarea făcută, i-a întărâtat și mai mult pe politicieni, nu puțini fiind cei care consideră că, de fapt, Dacian Cioloș va fi de sacrificiu, cu totul alta fiind strategia șefului statului în ceea ce privește noul Guvern. Astfel, nominalizarea lui Cioloș este văzută ca un drept la replică, dat de sus, din dealul Cotrocenilor, celor care au rupt guvernarea în aplauze, cei de la USR PLUS fiind trimiși, în vederea formării majorității parlamentare atât de invocate și de necesare, la cei cu care, cot la cot, au votat moțiunea de cenzură care a dărâmat săptămâna trecută Guvernul Cîțu, adică PSD și AUR, drum indicat inclusiv de către Florin Cîțu, în calitate de președinte al PNL, luni seară. Numai că Dacian Cioloș nici nu vrea să audă de AUR și PSD, cu social-democrații acesta anunțând deja că a exclus orice discuții, invocând incompatibilitatea dintre cele două formațiuni politice. Asta în timp ce liderul PSD, Marcel Ciolacu, deja a anunțat că partidul său nu va vota ”Cabinetul Cioloș”, iar dacă nu va exista majoritate pentru învestirea lui în funcție, atunci asta înseamnă un prim pas către alegerile parlamentare anticipate.
Prin urmare, pentru România, de sacrificiu vor fi și următoarele zile, timp în care politicienii se vor fandosi, unii în fața altora, că ei sunt mai buni și mai deștepți decât ceilalți, într-un cuvânt că nu mai merită ca să stea toți la aceeași masă, fiecare fluturând, drept idei salvatoare pentru scoaterea României din toate crizele, propriile strategii. Strategii care însă se bat cap în cap, anul 2021 aducând încă o dovadă a faptului că, în România, politica nu se face pentru oameni, ci pentru interesele de partid, de la vârful lor, cu atât mai puțin inclusiv pentru propriii membri, care nici ei nu mai știu cum și de ce liderii în care au crezut pot, atât de ușor, să renunțe la niște principii care erau considerate, în campaniile electorale, de neatins, negocierea fiind, din start, exclusă.
Din cauza orgoliilor nu a rezistat coaliția ce se formase la guvernare până să o rupă USR PLUS, din aceeași cauză pare, acum, că nu există nici prea mari șanse pentru refacerea ei. Pe de altă parte, tot din cauza orgoliilor și moțiunea de cenzură ce a dus la dărâmarea Guvernului Cîțu nu va avea nicio finalitate. Pentru că, dacă se dorește să se contruiască, atunci când se dă ceva jos, obligatoriu trebuie să se pună și ceva în loc. Or, cu ce au venit inițiatorii moțiunii de cenzură care și-au văzut visul cu ochii? Cu nimic! Asta în timp ce realitatea aduce noi dovezi ale vremurilor de sacrificiu, fără ca acelora care le-au creat să le pese vreun pic!