În condițiile în care eșalonul secund a luat o pauză de două săptămâni, pentru a face loc acțiunilor echipelor reprezentative, petroliștii au avut parte de două zile libere, „lupii” revenind la antrenamente miercuri după-amiază, pentru o primă ședință de pregătire ceva mai lejeră, specifică readaptării la efort.
La antrenamentul desfăşurat pe arena ”Ilie Oană”, unul fără minge, au participat și jucătorii care, în ultima vreme, s-au confruntat cu probleme medicale, lipsind, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, din efectivul „galben-albaștrilor”. Inclusiv atacantul Marius Coman, cel care, din cauza unei accidentări suferite în perioada de pregătire din vară, a ratat startul sezonului, dar, se află, acum, extrem de aproape de momentul revenirii pe gazon și, implicit, de acela al debutului oficial în tricoul „galben-albastru”. Cum recuperarea a decurs foarte bine, se speră ca, după câteva antrenamente de reacomodare, Marius Coman să reintre, de săptămâna viitoare, în programul normal de pregătire al „lupilor”, alături de coechipierii săi. La rândul lor, Bart Meijers, Sory Diarra, Armando Vajushi și Constantin Stoica par să fi depășit problemele medicale și, cât de curând, vor reîncepe antrenamentele normale, astfel încât sunt toate șansele ca Nicolae Constantin să aibă la dispoziție efectivul complet până la următorul joc oficial, cel de la Brașov, ce se va disputa duminică, 17 octombrie, de la ora 12.30.
Deocamdată, de la antrenamente lipsesc, așa cum se știe, Valentin Țicu și Alin Boțogan, cei doi tineri jucători fiind plecați, în această perioadă, la echipele naționale „U21” și„U18”. Un alt petrolist ce primise scrisoarea de convocare, fundașul dreapta Sergiu Pârvulescu, a fost nevoit, în cele din urmă, să decline participarea la acțiunea reprezentativei „U19” din cauza unei accidentări, rămând să se trateze la Ploiești.
Altfel, pentru a suplini lipsa unui joc oficial, Petrolul va susține, sâmbătă, un meci de pregătire, cu „porțile închise”, pe terenul prim-divizionarei Dinamo București.
Încă o licitaţie pentru mărci – 28 octombrie
Primăria Ploiești a scos la licitație cele șase mărci Petrolul, prețul de pornire al licitației fiind de 100.913 lei.
Licitația publică pentru atribuirea, în baza unui contract de licență exclusivă, ar urma să aibă loc pe 28 octombrie 2021, la ora 10.00, iar data limită pentru depunerea dosarului este 25.10.2021, ora 11.00, aceasta fiind a treia licitație, la precedentele două neprezentându-se nimeni!
Se vor licita mărcile „FC Petrolul Ploiești”, „Petrolul 95”, „Petrolul 52”, „FC Petrolul Ploiești”, „Fotbal Club Petrolul” și „Petrolul Ploiești”, în plus față de prețul de licitație aceeași sumă fiind necesară și pentru garanție.
Marca Petrolul este momentan folosită de către ACS Petrolul 52, chiar dacă a expirat contractual precedent, de către Petrolul 95 – clubul din Liga A Prahova al lui Daniel Chiriță, dar și de echipa de baschet de prim-eșalon a CSM-ului!