CS Blejoi revine pe teren propriu, astăzi, de la orele 15,00, când primește vizita celor de la Olimpic Cetate Râșnov, meciul fiind un adevărat ”derbi” pentru poziția a patra, ultima care va asigura prezența în play-off, la finele sezonului regular. După eșecul de la Sepsi II, elevii lui Răzvan Vlad nu-și permit pași greșiți și au, în practică și teorie, prima șansă!
Cealaltă formație prahoveană din Liga III – CSO Plopeni- merge la Târgu Secuiesc, unde orice punct câștigat, dacă se va reuși, este binevenit pentru a nu se ”rupe” de pluton, plopenarii lui Daniel Dumitrache fiind pe o… traiectorie descendentă!