Ştefan Pascu, preşedinte al Asociaţiei Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Ploieşti
În fiecare an, pe 1 Octombrie este sărbătorită „Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice”. De aceea, se cuvine ca, în această zi, cei tineri să le spună un „Mulţumesc” şi un sincer „La mulţi ani !” , din toată inima, părinţilor şi bunicilor. În tradiţia Asociaţiei Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Ploieşti a existat şi continuă să existe organizarea, în această zi, a unor manifestări cultural-artistice, scopul principal fiind acela al alungării sentimentelor de singurătate şi marginalizare resimţite de unii dintre membrii pensionari. Toate aceste manifestări cultural-artistice credem noi că au adus un pic de căldură şi lumină în viaţa membrilor noştri, cărora le purtăm respect şi preţuire pentru că, prin experienţa lor de viaţă, constituie adevărate modele pentru tinerele generaţii. „Fără zâmbet nu se poate /Clipe bune să trăieşti/ C.A.R.P. e o necesitate /La nevoi şi la tristeţi”.În acest sens, nu pot să nu remarc frumosul obicei împământenit în cadrul asociaţiei noastre ca pe 1 Octombrie, în fiecare an, să fie omagiate cuplurile care şi-au unit destinele în urmă cu 50 de ani, precum şi persoanele care au vârsta peste 90 de ani. În ambele situaţii, conducerea Asociaţiei C.A.R.P. Ploieşti oferă câte o „Diplomă de Excelenţă”, flori şi unele stimulente băneşti. În acest an, sărbătorim 16 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie şi 12 persoane în vârstă de peste 90 de ani, dintre care o persoană care are vârsta de 102 ani- doamna Zincă Steliana.
Având în vedere situaţia creată de coronavirus, anul acesta nu putem să sărbătorim cum se cuvine, să ne bucurăm de această zi dedicată persoanelor vârstnice, membre ale asociaţiei noastre, prin organizarea unor manifestări cultural-artistice, cu participarea unor artişti consacraţi la nivel naţional, aşa cum a fost în anii trecuţi. Totuşi, pe sărbătoriţii acestui an i-am onorat pentru acest moment special de viaţă, chemându-i pe unii dintre ei la sediul central al asociaţiei noastre sau prin deplasarea conducerii Asociaţiei C.A.R.P. Ploieşti la domiciliile acestora, cu respectarea strictă a regulilor impuse de pandemie.
Astăzi marcăm o sărbătoare care ne îndeamnă să ne bucurăm de fiecare zi şi fiecare clipă a vieţii, să ne lăsăm inspiraţi de mulţumirea lucrurilor realizate până în prezent, să-i respectăm , să-i ascultăm, să-i cinstim, să-i tratăm cu respect şi demnitate pe membrii Asociaţiei C.A.R.P. Ploieşti.Bătrâneţea este o etapă din viaţă care, de obicei, vine cu probleme de sănătate şi financiare, de aceea celor care aşteaptă o mână de ajutor ne străduim să le oferim susţinerea de care au nevoie, dar şi preţuirea , înţelegerea şi dragostea noastră. Iar acest ajutor vine din partea marii familii pe nume Asociaţia C.A.R.P. Ploieşti, care astăzi numără peste 4400 de membri pensionari şi care, anul viitor, în 2022, va sărbători 70 de ani de la înfiinţare. De altfel, dorim ca Asociaţia C.A.R.P. Ploieşti să devină un centru al vieţii sociale,o oază de speranţă şi de linişte materială pentru membrii săi. De aceea, într-o asemenea zi, îi asigurăm pe membrii noştri pensionari că voinţa şi crezul conducerii Asociaţiei C.A.R.P. Ploieşti sunt acelea de a nu le înşela speranţa şi încrederea, de a păstra pe mai departe dialogul care ne-a apropriat, ne-a sudat, ne-a dat forţă.
Conducerea Asociaţiei C.A.R.P. Ploieşti urează, în această zi de sărbătoare, tuturor membrilor săi şi celorlalţi pensionari „Multă sănătate, fericire, viaţă lungă şi împlinirea tuturor dorinţelor, alături de cei dragi”.