Deputatul Bogdan Toader acuză conducerea Consiliului Judeţean Prahova de partizanat politic
N. Dumitrescu
Criza guvernamentală, dar și problemele administrației locale, atât la nivel județean, cât și local, în mod special de la Ploiești, sunt temele ce au fost abordate ieri în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul Organizației Ploiești a PSD, la care au fost prezenți senatorul Radu Oprea – care este și purtătorul de cuvânt al PSD la nivel central, deputatul Bogdan Toader, precum și consilierul local ploieștean George Botez. Astfel, cunoscând care sunt dificultățile cu care se confruntă comunitățile locale și știind ce investiții au fost demarate de pe vremea când acesta s-a aflat la conducerea administrației județene, deputatul PSD Bogdan Toader a acuzat actuala conducere a Consiliului Județean Prahova de partizanat politic, o dovadă în acest sens fiind chiar ultima întrunire a aleșilor județeni când, în baza unor proiecte de hotărâre ce au vizat asocierea administrației județene cu anumite primării, avantajați au fost doar anumiți primari, care sunt de la PNL. În ceea ce privește scandalul din coaliția aflată la guvernare, senatorul Radu Oprea a ținut să declare că totul a plecat de la ”lupta pentru ciolan din interiorul PNL și USR”. „Suntem într-o criză politică generată de lupta pentru putere, de lupta pentru ciolan, între USR şi PNL, dar şi în interiorul acestor partide, pentru că ambele se află în plină campanie internă. Consecinţele pe care le resimt românii astăzi sunt o urmare a acestei lupte pentru ciolan. Este evident că tot Guvernul Cîţu trebuie să plece, pentru tot ceea ce simt românii în fiecare zi, mai ales acum, odată cu toate scumpirile. Dar cei din Guvern sunt absolut decuplaţi de la ceea ce îi frământă pe români. Noi, cei de la PSD, avem o moţiune de cenzură al cărei text a fost dat publicităţii ieri (n.n. – joi). Am invitat partidele politice să semneze alături de PSD, alături de cele 157 de semnături deja existente pe moţiune, ale parlamentarilor PSD. Moţiunea de cenzură reprezintă un gest politic foarte puternic, unul foarte însemnat, pentru că ai dreptul să depui doar o dată pe sesiune moțiune de cenzură şi, ca atare, nu vrem s-o ratăm. În momentul în care cele 234 de semnături necesare vor fi pe documentul PSD, atunci PSD poate şi va depune această moţiune de cenzură şi o va vota. Dacă între timp cei de la AUR şi USR PLUS, aşa cum au anunţat, vor strânge împreună semnăturile pe o moţiune de cenzură şi o vor depune în Parlament, atunci PSD va vota această moţiune”, a declarat, ieri, senatorul Radu Oprea, care a mai precizat că dacă o moţiune de cenzură îndreptată împotriva Guvernului Cîţu va trece, atunci social-democraţii vor accepta şi vor vota un guvern condus de un premier PSD.
„PSD nu va vota un guvern minoritar, PSD foarte probabil că nu va veni cu un guvern de uniune naţională. PSD va accepta şi va vota un guvern care va fi condus de un premier PSD. Dacă toate aceste lucruri nu se vor întâmpla şi această criză politică va continua, ar trebui să ne gândim foarte serios la alegeri anticipate, să nu ne fie frică de acest lucru şi să ne întoarcem la electorat”, a mai declarat senatorul Radu Oprea, legat de criza guvernamentală. Pe de altă parte, în legătură cu acest subiect, și deputatul Bogdan Toader a ținut să menționeze: ”Motivul ce a iscat această criză guvernamentală, cel legat de Programul Anghel Saligny, invocat de către cei de la USR PLUS, nu arată altceva decât că aceștia, de fapt, nu cunosc administrație publică. De fapt, cauza acestei rupturi nu a fost acest program, ci bătălia internă pentru putere”. În ceea ce privește problemele de la nivel județean, deputatul Bogdan Toader a ținut să tragă un semnal de alarmă în mod special în privinţa unor proiecte ce au fost inițiate din perioada în care acesta se afla la conducerea Consiliului Județean Prahova şi care acum stagnează. ”Prin intermediul unor întrebări și interpelări ale colegilor noștri, consilieri județeni din partea PSD, încă așteptăm răspunsuri în legătură cu o serie de proiecte care nu au prins contur. Pare că actuala administrație județeană prahoveană a intrat în impas cu o serie de proiecte foarte importante. De pildă, cel de modernizare a drumului județean 720, proiect care era în stadiu foarte avansat, unde, dacă nu se finalizează procedurile de achiziție a lucrărilor, există riscul să se piardă și finanțarea, adică fondurile europene. De asemenea, suntem îngrijorați în legătură cu proiectul de la UPU de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, care a stagnat foarte mult, multiplele acte adiționale aduse la contractul inițial împiedicând buna derulare a acestuia. Nu știm ce se întâmplă în acest ultim caz, avem nevoie de răspunsuri în legătură cu punerea în aplicare a acestui proiect, mai ales că este nevoie de finalizarea lui, în contextul pandemiei”, a declarat deputatul Bogdan Toader, care a ținut, totodată, să acuze de partizanat politic actuala conducere a Consiliului Județean Prahova. ”La ultima ședință a Consiliului Județan Prahova , pe ordinea de zi a fost și asocierea cu anumite unități-administrativ teritoriale, astfel încât, în parteneriat, să fie derulate o serie de lucrări. Numai că, pe ce criterii s-au decis aceste parteneriate? Care a fost modalitatea de selecție a localităților? Spun asta pentru că, în acest caz, au fost selectate cinci localități, iar acestea sunt conduse doar de primari PNL. Toate localitățile au probleme, sunt destule care au nevoie de sprijin de la nivel județean, așa cum, de pildă, era cazul și comunei Rîfov, una dintre localitățile unde primarul este de la PSD, unde este început proiectul de alimentare cu gaze”, a mai declarat parlamentarul social-democrat, subliniind faptul că, în perioada în care s-a aflat la conducerea Consiliului Județean Prahova, când era vorba despre parteneriate cu administrațiile locale nu se ținea cont de culoarea politică a primarului, așa cum se ține cont acum. ”Nu este corect ca doar primarii liberali să aibă parte de aceste parteneriate. Iulian Dumitrescu n-a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova doar de către cei de la PNL. Când eram eu la conducerea Consiliului Județan Prahova, fondurile erau alocate fără să se țină cont de la ce partide erau primarii”, a mai adăugat Bogdan Toader. Cât îl privește pe consilierul local George Botez, acesta a ținut să readucă în discuție multiplele probleme ale Ploieștiului, în opinia sa, dată fiind creșterea tarifelor la gaze și energie electrică, impunându-se o discuție pe tema termoficării, având în vedere că ”ploieștenii vor avea de suferit în această iarnă, din cauza liberalizării tarifelor la energie și gaze”.