V. Stoica
„Valul patru” se face simțit și în Prahova, iar potrivit informațiilor oficiale au apărut deja situații în care comune și orașe din teritoriul județului au trecut de incidența de trei cazuri de îmbolnăvire la o mie de locuitori.
Astfel că șase localități prahovene, dintre care două orașe, au depășit rata de infectare de trei cazuri de coronavirus la mia de locuitori, potrivit informațiilor oficiale făcute publice ieri de Direcția de Sănătate Publică. Pe primul loc se afla ieri comuna Brebu, cu 4,44 la mie, urmată de orașul Azuga, cu 3,88 la mie, de Cornu – cu 3,58 la mie, Vâlcănești – cu 3,54 la mie, orașul Slănic – cu 3,34 la mie și Provița de Jos – cu 3,18 la mie. Conform aceleiași surse, imediat sub limita de trei la mie se aflau comuna Gura Vadului – cu 2, 92 la mie, comuna Telega – cu 2,87, dar și municipiul Câmpina – cu 2, 70 la mie. Eventuale restricții persoanelor nevaccinate vor fi impuse în localitățile care au depășit rata de trei cazuri de coronavirus la o mie de locuitori doar în urma unei decizii a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care, până la ora închiderii ediției tipărite, nu s-a întrunit. Pe de altă parte, ieri, potrivit datelor oficiale, au fost raportate alte 104 noi cazuri de Covid, rata de incidență la nivelul județului Prahova ajungând la 1,38 la mie. Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul Școlar Județean, ieri, 20 septembrie, la ora 14.00, au fost raportate în unitățile de învățământ din județul Prahova 38 de cazuri la elevi, două la cadre didactice, unul la personal auxiliar și nedidactic și 15 clase ale căror cursuri au fost suspendate. Conform Instituției Prefectului Prahova, de la începerea anului școlar au fost înregistrate în total 142 îmbolnăviri cu Covid-19, dintre care 23 în rândul cadrelor didactice și al personalului auxiliar și nedidactic, 112 elevi școlari și 7 preșcolari. Ce i-ar putea aștepta pe prahovenii nevaccinați din localitățile cu rata mai mare de trei la mie? Potrivit unei hotărâri adoptate de Guvernul României, la finalul săptămânii trecute, în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de trei cazuri la 1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6 cazuri la 1.000 de locuitori se instituie o serie de norme pentru desfășurarea activităților, care vor fi permise doar cu participarea următoarelor categorii de persoane. Acestea sunt persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore; care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Obligația de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul copiilor care au vârsta mai mică sau egală cu 6 ani.