Florin Tănăsescu
La debutul ca titular în viaţa ţării ăsteia, din inerţie, din respect, din sumedenie de motive, spuneam, ca mulţi alţii, ca fraierul, Da!
Dacă mi se spunea că mâine va fi o zi în care soarele va străluci ziua şi noaptea pe plaiurile mioritice, eram convins că aşa va fi. Da, da!
„Va urma o perioadă de sacrificiu. Dar, lucrul ăsta e provizoriu, nu veţi trăi toată viaţa aşa”, ne-a explicat conducerea de partid. Şi de stat… Am zis Da!
Trecut-au anii, iar repetenţii şcolii au ajuns oameni de vază. Vorbeau cu emfază.
„Dacă sunteţi nedumeriţi de ce a scăzut nivelul de trai , vă dăm cuvântul nostru de politicieni: Cât de curând, lucrurile se vor schimba!”, ni s-au dat asigurări.
Cu jumătate de gură am zis Da. În sinea mea, şi-a făcut loc interjecţia Mda!
Iar eu şi mulţi alţii ne miram şi ziceam: „Fie şi-un lup mâncat de oaie!”. Alţii, mai realişti, mormăiau: „La Paştele Cailor, poate!” .
Vremea trecea. În calendarul nostru au apărut tot mai multe zile cu sfinţi. M-a bufnit râsul şi mi-am făcut cruce cu amândouă mâinile: ” Uite unul despre care nu ştiam – Sfântul Aşteaptă. Deci, timpurile normale vor veni când duhul sfântului ăsta se va pogorî şi pe la noi!”
Încet, încet, eu şi echipa în care jucam- FC Votanţii SA – am fost deposedaţi de multe. Printre altele, de ziua de mâine. Eram faultaţi, iar prin alte părţi, în cazuri din astea se arată cartonaşul roşu. Nu şi la noi.
„Vom trage la răspundere vinovaţii. Dăm asigurări componenţílor echipei FC Votanţíi SA din România că se vor schimba lucrurile în ţara asta”, a zis unul, aflat la putere.
Hait!, am zis. Ăsta nu e repetentul care nu ştia tabla înmulţirii în clasa a opta?
El era.
Aşa am ajuns la concluzia că în ţara asta nu trebuie să-ţi mai pui întrebări.
Doar să zici: Mda! Să te miri: Hait! Şi să exclami: A-haaa!
